Zinedine Zidane
Zinedine Zidane

Zinedine Zidane, îngerul albastru

Zinedine Zidane a fost omul numărul unu pentru Franţa la Campionatul European din 2000, câştigat după o finală cu Italia.
Articol scris de Florin Codreanu
4 iunie 2016

Pentru fotbalul francez, Zinedine Zidane şi Michel Platini sunt două subiecte aparte. Dacă despre Michel Platini am vorbit în episoadele trecute, astăzi ne oprim asupra legendei lui Zinedine Zidane, omul turneului final european din 2000.

La numai doi ani după ce făcuse din Franţa o campioană mondială chiar la ea acasă, Zidane avea să ofere poporului francez şi un titlu european, după un turneu final în care şi-a condus magistral din teren echipa reprezentativă. Prin fotbalul său postgeometric, Zidane a impus şi la turneul final din 2000 (aşa cum o făcuse şi la Mondialul din 1998) acea filozofie a riscului, plecată din geniul absolut al fotbalistului cu origini algeriene şi capabilă de isprăvi neverosimile. Un dribleur care dădea impresia că nu face nici cel mai mic efort în îndeplinirea acestui procedeu, un pasator perfect, un atlet statuar, un magician înnobilat de arta pasei rapide sau pe culoar. Fără ca adversarii să găsească vreun moment antidotul perfect pentru anihilarea zeului francez, reprezentativa „cocoşilor galici” a pătruns uşor spre fazele finale ale competiţiei. Clasată pe doi în grupă după una dintre ţările gazdă, Olanda, Franţa a trebuit să depăşească pe 25 iunie 2000 armada spaniolă. Şi a avut nevoie de un căpitan pe măsura aşteptărilor. Zidane a marcat un gol în duelul de pe „Jan Breydel Stadium” şi a contribuit la reuşita lui Youri Djorkaeff, calificând Franţa în semifinalele turneului final. Semifinale în care adversarul de calibru s-a numit Portugalia. Acea echipă a Portugaliei care-şi folosea „generaţia de aur”, cu Rui Costa, Figo, Nuno Gomes, Conceicao, Couto sau Pauleta.

Elevii lui Humberto Coelho aveau să deschidă scorul prin Nuno Gomes, însă Franţa, cu Zidane în rol de lider şi dispecer absolut de baloane şi idei, a revenit în meci, după ce Thierry Henry a egalat în minutul 51. Cum partida a ajuns în prelungiri şi avea nevoie de un declic de geniu pentru a-şi stabili câştigătoarea înainte de loteria penalty-urilor, fotbalul a apelat la numele Zinedine Zidane. Iar „îngerul albastru, înveşmântat în alb”, aşa cum îl descria cotidianul L’Equipe după acest meci, şi-a făcut apariţia în minutul 117 şi a calificat prin golul său Franţa către finala de la Rotterdam.

O finală mai mult decât disputată în faţa singurei echipe reprezentative din fotbalul continental în faţa căreia niciodată nu poţi spune că eşti sigur câştigător. Italia s-a lovit însă şi ea de măreţia genialului mijlocaş francez, la fel cum marea Brazilie suferise în urmă cu doi ani la Paris o înfrângere oarecum neaşteptată în finala Mondialului francez. Deşi Marco Delvecchio a deschis scorul pentru „Squadra Azzurra”, Silvain Wiltord în minutul 93 şi mai apoi David Trezeguet în minutul 103 au adus titlul european Franţei. „Un titlu care în mare parte i s-a datorat geniului lui Zidane”, aşa cum recunoşteau cu fair-play jurnaliştii italieni de la Gazzetta dello Sport, a doua zi după meci.

După un plictis prelungit în faza grupelor, Franţa ajunsese în finală printr-un tunel păzit de geniul îndârjit al lui Zizou, declarat, la finalul competiţiei, cel mai bun fotbalist de la Euro 2000. Apoi a profitat din plin de clasa mijlocaşului cu origini algeriene, stăpân absolut pe marele lui avantaj creator şi incomparabil patron al fotbalului total. În doi ani de zile, Zizou aducea Franţei tot ce se putea câştiga în fotbal, iar poporul francez nu a uitat şi nu va uita niciodată acest amănunt.



Comentarii