Vladimir Weiss, Slovacia
Vladimir Weiss, Slovacia

Weiss, încrezător înainte de Slovacia – Anglia: „Putem învinge pe oricine”

Atacantul Vladimir Weiss a prefaţat ultimul meci al Slovaciei în grupa B de la Campionatul European 2016, programat mâine cu Anglia.
Articol scris de Răzvan Mitacu
19 iunie 2016

Vladimir Weiss a declarat că Slovacia este încrezătoare în şansele sale de a învinge orice naţională de top, înainte de meciul programat luni seară cu Anglia, în cadrul grupei B de la Campionatul European 2016. Reprezentativa pregătită de Jan Kozak vine după un important succes obţinut contra Rusiei cu scorul de 2-1, într-un meci în care Vladimir Weiss a deschis scorul la capătul primei jumătăţi de oră, iar apoi a pasat decisiv pentru căpitanul Marek Hamsik la a doua reuşită a slovacilor. Jucătorul în vârstă de 26 de ani este pregătit acum de confruntarea cu puternica naţională a Angliei:

„Am învins echipe mari în trecut şi atunci când jucăm cel mai bun fotbal al nostru, putem să învingem pe oricine, inclusiv pe Anglia. Victoria obţinută împotriva Rusiei ne oferă foarte multă încredere înainte de ultimul meci. Aveam neapărată nevoie de un succes şi suntem bucuroşi că am reuşit o evoluţie bună, care ne-a permis să ne impunem. Sunt sigur că Anglia a văzut partida noastră cu Rusia şi ştiu că vom da totul pentru a obţine calificarea în optimile competiţiei.” – a declarat fostul jucător al celor de la Pescara şi Olympiacos, care din 2016 a ales să evolueze la Al-Gharafa, în Qatar.

Vladimir Weiss a recunoscut valoarea echipei naţionale a Angliei, dar precizează că acest aspect va reprezenta un motiv în plus de motivaţie pentru Slovacia: „La acest nivel nu mai există slăbiciuni, dar sunt sigur că ne putem pune în dificultate adversarul. Anglia are o tânără generaţie foarte bună, dar şi noi avem la dispoziţie jucători extraordinari şi mai ales alcătuim un grup unit. Luptăm împreună pentru fiecare balon şi acesta este principalul motiv al succesului nostru.” – a concluzionat atacantul slovac, autor a cinci goluri în 54 de meciuri disputate pentru echipa naţională.



Articole pe aceeaşi temă

Comentarii