Vladimir Petkovic, selecţionerul Elveţiei la EURO 2016

Vladimir Petkovic, selecţionerul Elveţiei
Vladimir Petkovic, selecţionerul Elveţiei
Articol scris de Football Club

Vladimir Petkovic s-a născut pe 15 august 1963 la Sarajevo, în fosta republică Iugoslavia. De origine bosniacă, Petkovic şi-a început cariera de fotbalist la FK Sarajevo în 1985, dar după numai un sezon s-a transferat la Koper, pentru a reveni din 1986 la echipa sa de suflet. A bifat numai 17 meciuri în sezonul 1986-1987 la FK, unde a fost coechipier cu cel mai mare fotbalist de origine bosniacă din istorie, Safet Susic, apoi a emigrat alături de familia sa în Elveţia şi s-a transferat la Chur 97 şi mai apoi la FC Sion. Devenit cetăţean elveţian, Vladimir şi-a continuat cariera în „Ţara Cantoanelor” evoluând pentru echipe modeste precum Bellinzona, Locarno sau Buochs. Mijlocaşul bosniac de origine elveţiană nu a bifat niciun meci în reprezentativa Iugoslaviei, dar nici în cea a Elveţiei.

Din 1997 şi-a început cariera de antrenor pe banca Bellinzonei, evoluând în acelaşi timp şi ca jucător. Au urmat alte experienţe la echipe ca Malcantone Agno (cu care a obţinut o promovare), Lugano, din nou Bellinzona, până în 2008 când a prins primul contract cu o echipă decentă a Elveţiei,Young Boys Berna. A rămas la Young Boys timp de trei ani, iar cea mai bună clasare a reprezentat-o un loc doi în sezonul de debut. În 2011 a devenit antrenor principal la gruparea turcă de prima divizie Samsunspor, dar a demisionat după numai câteva luni, lăsând echipa în zona retrogradării. A revenit în Elveţia la Sion în sezonul 2011-2012, înainte de a-şi începe aventura în Italia, unde din 2 iunie 2012 a pregătit-o pe Lazio Roma.

La gruparea de pe Olimpico şi-a impus stilul ofensiv şi a adus o Copa d’Italia la finalul sezonului. În data de 23 decembrie 2013 a fost anunţat drept înlocuitorul lui Ottmar Hitzfeld pe banca tehnică a naţionalei Elveţiei, imediat după Cupa Mondială din Brazilia.

  • Data naşterii: 15 august 1963
  • Naţionalitate: elveţian
  • Cariera de jucător: FK Sarajevo, FK Rudar Ljubija, FC Koper, FC Chur 97, FC Sion, FC Martigny-Sports, AC Bellinzona, FC Locarno
  • Antrenor la echipe de club: AC Bellinzona, FC Malcantone Agno, AC Lugano, BSC Young Boys, Samsunspor, FC Sion, SS Lazio

Selecţionerii echipelor de la EURO 2016