UEFA
UEFA

UEFA a confirmat modalitatea de stabilire a meciurilor de baraj pentru Euro 2016

Ultimele patru echipe calificate la Euro 2016 se vor decide în urma unor meciuri de baraj stabilite prin tragere la sorţi bazată pe coeficienţii de ţară
Articol scris de Răzvan Mitacu
7 iulie 2015

UEFA a confirmat că cele patru meciuri care vor decide ultimele echipe calificare la turneul final al Campionatului European 2016 vor fi stabilite în urma unei trageri la sorţi bazate pe coeficienţii de ţară obţinuţi de fiecare reprezentativă conform parcursului din ultimii ani.

Rezultatele din cadrul preliminariilor şi a turneului final de la Euro 2012 vor reprezenta 20% din valoarea totală a coeficientului, în timp ce parcursul de la Campionatul Mondial 2014 va conta în proporţie de 40%. Meciurile din campania de calificare la Campionatul European 2016 vor alcătui restul de 40%, ceea ce înseamnă că există încă posibilitatea de îmbunătăţire a coeficientului în vederea dublei manşe de baraj, care va avea loc în perioada 12–14, respectiv 15-17 noiembrie.

Cu patru meciuri înainte de finalul preliminariilor, Ucraina ocupă momentan poziţia a treia cu cel mai mare număr de puncte, deşi situaţia în toate grupele este departe de a fi decisă. Olanda este naţionala care are cel mai bun coeficient actual dintre echipele aflate pe locul al treilea (35,319) şi are garantat un statut de cap de serie în cazul în care nu va reuşi sa se claseze pe una dintre primele două poziţii, în timp ce Scoţia va avea o sarcină mult mai dificilă din cauza coeficientului scăzut (24,592).

Articole pe aceeaşi temă

Comentarii