Eden Hazard, pe când evolua pentru Lille OSC
Eden Hazard, pe când evolua pentru Lille OSC

Ţara Galilor – Belgia: Eden Hazard se întoarce la Lille, oraşul unde a început fotbalul

Meciul Ţara Galilor - Belgia din sferturile de finală ale EURO 2016 se joacă la Lille, oraşul unde Eden Hazard a început fotbalul la vârsta de 14 ani.
Articol scris de David Petre
1 iulie 2016

În anul 2005, pe când avea doar 14 ani, tânărul Eden Hazard părăsea localitatea natală Braine-le-Comte pentru a se înscrie la academia de tineret a clubului Lille, aflată la o oră distanţă de casă.

„Nu este uşor să-ţi părăseşti familia la acea vârstă şi să te muţi într-o altă ţară, chiar dacă e vorba despre Franţa, aflată destul de aproape şi unde se vorbeşte aceeaşi limbă. Dat fiind că aveam 14 ani, pot spune că la Lille am învăţat nu doar fotbal, dar şi ce înseamnă viaţa. Aici am aflat ce înseamnă respectul pentru ceilalţi şi aici am jucat şi primul meu meci adevărat de fotbal. Totul a fost perfect pentru mine în acest oraş, de la primii paşi până la transferul la Chelsea”, a declarat jucătorul belgian pentru postul de televiziune beIN Sports.

Hazard a debutat la echipa mare a lui Lille în noiembrie 2007 şi a devenit rapid starul formaţiei, conducând-o către dubla campionat – cupă în 2011, primele trofee ale clubului după 56 de ani. În acel an a fost numit jucătorul sezonului în Franţa, distincţie de care s-a bucurat şi în stagiunea următoare, înainte să se transfere la Chelsea.

Despărţirea sa de Lille a fost emoţionantă: în ultimul meci, în care a evoluat alături de Dimitri Payet, a reuşit un hattrick în victoria cu 4-1 în faţa lui Nancy. Era luna mai a anului 2012.

Patru ani mai tâziu, Eden Hazard se întoarce la Lille pentru meciul Ţara GalilorBelgia din sferturile de finală ale Campionatului European de Fotbal 2016. Oraşul de disputare al acestui joc se află la doar 15km de graniţa cu Belgia, astfel că echipa lui Wilmots are toate motivele să se simtă ca acasă.

„Dacă aici ar exista un stadion de 150.000 de locuri, cu siguranţă ar fi umplut de compatrioţii noştri”, a declarat tehnicianul belgian în preziua partidei.



Comentarii