Ryan Bertrand, Anglia
Ryan Bertrand, Anglia

Ryan Bertrand: „Anglia poate câştiga Campionatul European”

Jucătorul în vârstă de 26 de ani al lui Southampton, Ryan Bertrand, s-a arătat încrezător în privinţa şanselor Angliei de a câştiga trofeul european în Franţa.
Articol scris de Răzvan Mitacu
19 mai 2016

Fundaşul Ryan Bertrand consideră că Anglia are capacitatea de a se impune la turneul final al Campionatului European din Franţa şi a câştiga astfel primul trofeu după Campionatul Mondial disputat pe teren propriu în 1966, însă apărătorul stânga al celor de la Southampton recunoaşte că şi alte naţionale sunt îndreptăţite să spere la victorie în finala de la Euro 2016.

Lotul convocat de selecţionerul Roy Hodgson este unul tânăr, iar dinamismul şi entuziasmul care înconjoară naţionala poate reprezenta un avantaj important la turneul final din această vară: „Cu siguranţă şi noi suntem printre cei pe care lumea ar trebui să îi urmărească” – a declarat Ryan Bertrand după primul antrenament susţinut de Anglia în cadrul perioadei de pregătire înainte de Euro 2016 – „Avem jucători care au evoluat extraordinar de-a lungul sezonului în Premier League şi sperăm ca toţi să putem continua forma pozitivă la Campionatul European. Nu cred ca va fi uşor pentru nimeni să înfrunte pe Anglia, suntem motivaţi şi avem calităţile necesare pentru a pune în dificultate pe oricine.”

„Atmosfera din cantonament este una foarte bună, fiecare joacă pentru colegii săi, ceea ce este esenţial la acest nivel. Suntem capabili să câştigăm Euro 2016, dar acest lucru este valabil şi pentru alte echipe din competiţie, precum Germania, Spania, Franţa. În ceea ce ne priveşte ştim că aşteptările sunt mari din partea suporterilor, aşa cum este normal, deoarece suntem o ţară mândră şi vom spera să putem răsplăti aşteptările publicului englez. Visul tuturor este să câştigăm Campionatul European. În interiorul cantonamentului nu ne-am aşezat pentru a discuta despre acest lucru, preferăm să luam fiecare meci la rând şi să ne asigurăm că evoluţiile noastre vor fi bune.” – a concluzionat fundaşul în vârstă de 26 de ani al celor de la Southampton, citat de Sky Sports.

Anglia a fost repartizată în grupa B de la Euro 2016, urmând a înfrunta Rusia, Ţara Galilor şi Slovacia pentru un loc în fazele eliminatorii ale turneului final din Franţa.



Comentarii