Rusia

Rusia în istoria Campionatului European de Fotbal

Cupa Henri Delaunay
Cupa Henri Delaunay, trofeul pe care îl primeşte câştigătoarea Campionatului European de Fotbal
Susţin Rusia la EURO 2016!

Statistici Rusia în istoria Campionatului European de Fotbal

Bilanţ în preliminarii

  • 110
    meciuri jucate
  • 67
    victorii
  • 214-81
    golaveraj

Bilanţ la turneele finale

  • 30
    meciuri jucate
  • 12
    victorii
  • 36-39
    golaveraj
Articol scris de Răzvan Mitacu

Echipa naţională de fotbal a Rusiei s-a dovedit de-a lungul timpului una dintre protagonistele Campionatului European, prin cele zece participări la turneele finale şi mai ales trofeul câştigat la chiar prima ediţie, alături de alte trei prezenţe în finală, toate aceste performanţe fiind însă obţinute în calitate de reprezentativă a Uniunii Sovietice.

Primul turneu final al Cupei Europei pe Naţiuni a avut loc în Franţa, iar Uniunea Sovietică s-a calificat în runda semifinalelor după ce Spania a refuzat să se prezinte la confruntarea din sferturi. Cehoslovacia nu a reuşit să facă faţă mult mai puternicului său adversar, iar succesul cu 3-0 din penultimul act al competiţiei (goluri Valentin Kozmich Ivanov (2), respectiv Viktor Ponedelnik) trimitea Uniunea Sovietică în finala de pe Parc des Princes din Paris, cu Iugoslavia. Decisiv avea să fie un gol al aceluiaşi Viktor Ponedelnik, cu şapte minute înainte de finalul prelungirilor (2-1), astfel că, sub comanda lui Gavril Kachalin, Uniunea Sovietică devenea prima câştigătoare a unui Campionat European.

Succesul din Franţa a fost aproape dublat patru ani mai târziu, când reprezentativa pregătită de Konstantin Beskov ajungea din nou în finală, însă de această dată triumful a fost de partea Spaniei, învingătoare graţie unui gol marcat de Marcelino Martínez în minutul 84, care a stabilit scorul final, 2-1. Doar neşansa a făcut apoi ca Uniunea Sovietică să nu fie prezentă pentru a treia oară la rând în finala unui Campionat European: ediţia din 1968 a adus o eliminare în semifinale, Italia fiind calificată doar după o tragere la sorţi (0-0 scorul la capătul timpului regulamentar). Duelul pentru clasarea pe locul al treilea a avut loc pe stadionul Olimpico din Roma şi a fost câştigat de Anglia, care s-a impus cu 2-0.

Uniunea Sovietică şi-a continuat evoluţiile pozitive şi a revenit în finală la Campionatul European din 1972, însă de această dată Germania de Vest s-a dovedit mult superioară şi a câştigat trofeul într-o manieră autoritară, scor 3-0 în meciul direct de la Bruxelles, prin dubla lui Gerd Müller şi un gol marcat de Herbert Wimmer. Au urmat trei campanii de calificare ratate pentru reprezentativa Uniunii Sovietice, a cărei revenire în prim planul fotbalului continental a avut loc la Euro 1988, sub comanda celebrului antrenor Valeriy Lobanovskiy. Olanda, Irlanda şi Anglia au fost adversarii din faza grupelor, iar succesul obţinut contra Olandei lui Ruud Gullit şi Frank Rijkaard (1-0, gol marcat de Vasiliy Rats) a fost decisiv pentru calificarea în rundele eliminatorii. Totuşi, olandezii s-au impus în meciul care a contat cel mai mult, finala de pe Olympiastadion din Munchen în care cele două naţionale s-au înfruntat din nou. Reuşitele lui Ruud Gullit şi Marco van Basten au consemnat un succes istoric pentru olandezi şi au negat Uniunii Sovietice posibilitatea de a-şi trece în palmares al doilea titlu continental.

Primul Campionat European disputat după destrămarea Uniunii Sovietice a fost Euro 1996, când reprezentativa Rusiei a obţinut calificarea în grupe, dar nu a aput avansa după meciurile cu Italia (1-2), Germania (0-3) şi Cehia (3-3). Patru ani mai târziu naţionala pregătită de Oleg Romantsev rata calificarea la Euro 2000, ceea ce până în prezent rămâne singurul turneu final european din ultimele două deceneii la care Rusia nu a participat. Campionatul European din Portugalia a repartizat Rusia într-o grupă dificilă, cu reprezentativa ţării gazdă, Spania şi o surprinzătoare naţională a Greciei care avea să fie viitoarea campioană. Deşi s-au impus în meciul direct cu selecţionata elenă (2-1), oamenii lui Georgy Yartsev au pierdut celelalte două confruntări şi nu au putut avansa în rundele eliminatorii.

Cel mai bun parcurs al Rusiei după perioada Uniunii Sovietice a avut loc la Euro 2008. Sub comanda selecţionerului Guus Hiddink, şi cu o generaţie valoroasă din care se făceau remarcaţi jucători precum Andrey Arshavin, Roman Pavlyuchenko sau Vasili Berezutski, ruşii s-au calificat dintr-o grupă cu Spania, Suedia şi Grecia, reuşind astfel să elimine din faza grupelor puternica reprezentativa nordică în care evoluau Zlatan Ibrahimovic, Henrik Larsson şi Fredrik Ljungberg. Duelul din sferturi cu Olanda a scos în evidenţă forţa echipei lui Guus Hiddink, capabilă să joace de la egal la egal cu o naţională olandeză alcătuită din jucători de cel mai înalt nivel precum Ruud van Nistelrooy, Rafael van der Vaart sau Wesley Sneijder. Golurile din a doua repriză de prelungiri marcate de Andrey Arshavin şi Dmitri Torbinski au dus Rusia în semifinalele competiţiei, unde însă Spania, aflată în plină ascensiune, s-a dovedit un adversar mult superior. Deşi a rezistat de-a lungul primei reprize, golurile înscrise în partea secundă de Xavi Hernández, Daniel Güiza şi David Silva apropiau Spania de titlul de campioană şi negau Rusiei şansa de a merge în finala de la Viena.

Campionatul European 2012 părea a reprezenta o nouă bună oportunitate pentru o calificare în fazele eliminatorii ale turneului final din Polonia şi Ucraina, însă cu toate acestea Rusia nu a reuşit să avanseze dintr-o grupă echilibrată, cu Cehia, Grecia şi Polonia, deşi a debutat la Euro 2012 printr-un succes categoric, 4-1 contra Cehiei (goluri marcate de Alan Dzagoev (2), Roman Shirokov, respectiv Roman Pavlyuchenko), remiza cu Polonia (1-1), urmată de eşecul la limita în faţa Greciei (1-0), au făcut ca oamenii lui Dick Advocaat să părăsească prematur competiţia.

Drumul Rusiei către turneul final al Campionatului European 2016 nu a fost deloc unul facil, deşi pe banca tehnică s-a aflat iniţial titratul antrenor italian Fabio Capello. Eşecul din Austria (1-0), dar mai ales surprinzătoarea remiză de pe teren propriu cu Modesta reprezentativă a Moldovei (1-1) au precedat o nouă înfrângere contra Austriei, de asemenea cu scorul de 1-0, ceea ce a dus la îndepărtarea experimentatului tehnician italian şi numirea lui Leonid Slutski în calitate de selecţioner. Schimbarea a avut efectul dorit, iar Rusia a legat apoi patru victorii în ultimele patru meciuri din grupă, ceea ce, colaborat cu jocul rezultatelor, i-a adus o clasare pe locul al doilea şi implicit calificarea directă la turneul final din Franţa.

Rusia în istoria EURO

Ediţie
Faza
TF
M
V
E
I
Castigatoare
da
4
4
0
0
Finala
da
6
3
2
1
Finala mica
da
10
6
1
3
Finala
da
10
6
3
1
Sferturi
nu
8
4
1
3
Preliminarii
nu
6
1
3
2
Preliminarii
nu
6
4
1
1
Finala
da
13
8
4
1
Grupe
da
11
5
5
1
Grupe
da
13
8
3
2
Preliminarii
nu
10
6
1
3
Grupe
da
13
6
3
4
Semifinale
da
17
10
3
4
Grupe
da
13
8
3
2

Rusia în preliminariile EURO 1960

Optimi de finală

28.09.1958
URSSURSS
3
1
UngariaUngaria
 
27.09.1959
UngariaUngaria
0
1
URSSURSS
 

Sferturi de finală

22.05.1960
SpaniaSpania
 
 
URSSURSS
 
29.05.1960
URSSURSS
 
 
SpaniaSpania
 

Bilanţ în preliminariile EURO 1960

2
Meciuri jucate
2
Victorii
0
Egaluri
0
Înfrângeri
4
Goluri marcate
1
Goluri primite

Rusia la turneul final EURO 1960

Semifinale

06.07.1960
CehoslovaciaCehoslovacia
0
3
URSSURSS
 

FINALA

10.07.1960
URSSURSS
2
1
IugoslaviaIugoslavia
 

Bilanţ la turneul final EURO 1960

2
Meciuri jucate
2
Victorii
0
Egaluri
0
Înfrângeri
5
Goluri marcate
1
Goluri primite

Rusia în preliminariile EURO 1964

Optimi de finală

13.10.1963
URSSURSS
2
0
ItaliaItalia
 
10.11.1963
ItaliaItalia
1
1
URSSURSS
 

Sferturi de finală

13.05.1964
SuediaSuedia
1
1
URSSURSS
 
27.05.1964
URSSURSS
3
1
SuediaSuedia
 

Bilanţ în preliminariile EURO 1964

4
Meciuri jucate
2
Victorii
2
Egaluri
0
Înfrângeri
7
Goluri marcate
3
Goluri primite

Rusia la turneul final EURO 1964

Semifinale

17.06.1964
DanemarcaDanemarca
0
3
URSSURSS
 

FINALA

21.06.1964
SpaniaSpania
2
1
URSSURSS
 

Bilanţ la turneul final EURO 1964

2
Meciuri jucate
1
Victorii
0
Egaluri
1
Înfrângeri
4
Goluri marcate
2
Goluri primite

Rusia în preliminariile EURO 1968

Grupe

11.06.1967
URSSURSS
4
3
AustriaAustria
 
16.07.1967
URSSURSS
4
0
GreciaGrecia
 
30.08.1967
URSSURSS
2
0
FinlandaFinlanda
 
06.09.1967
FinlandaFinlanda
2
5
URSSURSS
 
15.10.1967
AustriaAustria
1
0
URSSURSS
 
31.10.1967
GreciaGrecia
0
1
URSSURSS
 

Sferturi de finală

04.05.1968
UngariaUngaria
2
0
URSSURSS
 
11.05.1968
URSSURSS
3
0
UngariaUngaria
 

Bilanţ în preliminariile EURO 1968

8
Meciuri jucate
6
Victorii
0
Egaluri
2
Înfrângeri
19
Goluri marcate
8
Goluri primite

Grupa 3

URSS
10
6

Rusia la turneul final EURO 1968

Semifinale

05.06.1968
ItaliaItalia
0
0
URSSURSS
 

Finala mică

08.06.1968
AngliaAnglia
2
0
URSSURSS
 

Bilanţ la turneul final EURO 1968

2
Meciuri jucate
0
Victorii
1
Egaluri
1
Înfrângeri
0
Goluri marcate
2
Goluri primite

Rusia în preliminariile EURO 1972

Grupe

15.11.1970
CipruCipru
1
3
URSSURSS
 
30.05.1971
URSSURSS
2
1
SpaniaSpania
 
07.06.1971
URSSURSS
6
1
CipruCipru
 
22.09.1971
URSSURSS
1
0
Irlanda de NordIrlanda de Nord
 
13.10.1971
Irlanda de NordIrlanda de Nord
1
1
URSSURSS
 
27.10.1971
SpaniaSpania
0
0
URSSURSS
 

Sferturi de finală

30.04.1972
IugoslaviaIugoslavia
0
0
URSSURSS
 
13.05.1972
URSSURSS
3
0
IugoslaviaIugoslavia
 

Bilanţ în preliminariile EURO 1972

8
Meciuri jucate
5
Victorii
3
Egaluri
0
Înfrângeri
16
Goluri marcate
4
Goluri primite

Grupa 4

URSS
10
8
0

Rusia la turneul final EURO 1972

Semifinale

14.06.1972
UngariaUngaria
0
1
URSSURSS
 

FINALA

18.06.1972
RFGRFG
3
0
URSSURSS
 

Bilanţ la turneul final EURO 1972

2
Meciuri jucate
1
Victorii
0
Egaluri
1
Înfrângeri
1
Goluri marcate
3
Goluri primite

Rusia în preliminariile EURO 1976

Grupe

30.10.1974
IrlandaIrlanda
3
0
URSSURSS
 
02.04.1975
URSSURSS
3
0
TurciaTurcia
 
18.05.1975
URSSURSS
2
1
IrlandaIrlanda
 
12.10.1975
ElveţiaElveţia
0
1
URSSURSS
 
12.11.1975
URSSURSS
4
1
ElveţiaElveţia
 
23.11.1975
TurciaTurcia
1
0
URSSURSS
 

Sferturi de finală

24.04.1976
CehoslovaciaCehoslovacia
2
0
URSSURSS
 
22.05.1976
URSSURSS
2
2
CehoslovaciaCehoslovacia
 

Bilanţ în preliminariile EURO 1976

8
Meciuri jucate
4
Victorii
1
Egaluri
3
Înfrângeri
12
Goluri marcate
10
Goluri primite

Grupa 6

URSS
8
6

Rusia în preliminariile EURO 1980

Grupe

20.09.1978
URSSURSS
2
0
GreciaGrecia
 
11.10.1978
UngariaUngaria
2
0
URSSURSS
 
19.05.1979
URSSURSS
2
2
UngariaUngaria
 
04.07.1979
FinlandaFinlanda
1
1
URSSURSS
 
12.09.1979
GreciaGrecia
1
0
URSSURSS
 
31.10.1979
URSSURSS
2
2
FinlandaFinlanda
 

Bilanţ în preliminariile EURO 1980

6
Meciuri jucate
1
Victorii
3
Egaluri
2
Înfrângeri
7
Goluri marcate
8
Goluri primite

Grupa 6

7
URSS
5

Rusia în preliminariile EURO 1984

Grupe

13.10.1982
URSSURSS
2
0
FinlandaFinlanda
 
27.04.1983
URSSURSS
5
0
PortugaliaPortugalia
 
22.05.1983
PoloniaPolonia
1
1
URSSURSS
 
01.06.1983
FinlandaFinlanda
0
1
URSSURSS
 
09.10.1983
URSSURSS
2
0
PoloniaPolonia
 
13.11.1983
PortugaliaPortugalia
1
0
URSSURSS
 

Bilanţ în preliminariile EURO 1984

6
Meciuri jucate
4
Victorii
1
Egaluri
1
Înfrângeri
11
Goluri marcate
2
Goluri primite

Grupa 2

URSS
9

Rusia în preliminariile EURO 1988

Grupe

24.09.1986
IslandaIslanda
1
1
URSSURSS
 
11.10.1986
FranţaFranţa
0
2
URSSURSS
 
29.10.1986
URSSURSS
4
0
NorvegiaNorvegia
 
29.04.1987
URSSURSS
2
0
RDGRDG
 
03.06.1987
NorvegiaNorvegia
0
1
URSSURSS
 
09.09.1987
URSSURSS
1
1
FranţaFranţa
 
10.10.1987
RDGRDG
1
1
URSSURSS
 
28.10.1987
URSSURSS
2
0
IslandaIslanda
 

Bilanţ în preliminariile EURO 1988

8
Meciuri jucate
5
Victorii
3
Egaluri
0
Înfrângeri
14
Goluri marcate
3
Goluri primite

Grupa 3

URSS
13
RDG
11

Rusia la turneul final EURO 1988

Grupe

12.06.1988
OlandaOlanda
0
1
URSSURSS
 
15.06.1988
IrlandaIrlanda
1
1
URSSURSS
 
18.06.1988
AngliaAnglia
1
3
URSSURSS
 

Semifinale

22.06.1988
URSSURSS
2
0
ItaliaItalia
 

FINALA

25.06.1988
URSSURSS
0
2
OlandaOlanda
 

Bilanţ la turneul final EURO 1988

5
Meciuri jucate
3
Victorii
1
Egaluri
1
Înfrângeri
7
Goluri marcate
4
Goluri primite

Grupa 2

URSS
5
4
0

Rusia în preliminariile EURO 1992

Grupe

12.09.1990
Comunitatea Statelor IndependenteComunitatea Statelor Independente
2
0
NorvegiaNorvegia
 
03.11.1990
ItaliaItalia
0
0
Comunitatea Statelor IndependenteComunitatea Statelor Independente
 
17.04.1991
UngariaUngaria
0
1
Comunitatea Statelor IndependenteComunitatea Statelor Independente
 
29.05.1991
Comunitatea Statelor IndependenteComunitatea Statelor Independente
4
0
CipruCipru
 
28.08.1991
NorvegiaNorvegia
0
1
Comunitatea Statelor IndependenteComunitatea Statelor Independente
 
25.09.1991
Comunitatea Statelor IndependenteComunitatea Statelor Independente
2
2
UngariaUngaria
 
12.10.1991
Comunitatea Statelor IndependenteComunitatea Statelor Independente
0
0
ItaliaItalia
 
13.11.1991
CipruCipru
0
3
Comunitatea Statelor IndependenteComunitatea Statelor Independente
 

Bilanţ în preliminariile EURO 1992

8
Meciuri jucate
5
Victorii
3
Egaluri
0
Înfrângeri
13
Goluri marcate
2
Goluri primite

Grupa 3

Comunitatea Statelor Independente
13
10
0

Rusia la turneul final EURO 1992

Grupe

12.06.1992
Comunitatea Statelor IndependenteComunitatea Statelor Independente
1
1
GermaniaGermania
 
15.06.1992
OlandaOlanda
0
0
Comunitatea Statelor IndependenteComunitatea Statelor Independente
 
18.06.1992
ScoţiaScoţia
3
0
Comunitatea Statelor IndependenteComunitatea Statelor Independente
 

Bilanţ la turneul final EURO 1992

3
Meciuri jucate
0
Victorii
2
Egaluri
1
Înfrângeri
1
Goluri marcate
4
Goluri primite

Grupa 2

5
Comunitatea Statelor Independente
2

Rusia în preliminariile EURO 1996

Grupe

12.10.1994
RusiaRusia
4
0
San MarinoSan Marino
 
16.11.1994
ScoţiaScoţia
1
1
RusiaRusia
 
29.03.1995
RusiaRusia
0
0
ScoţiaScoţia
 
26.04.1995
GreciaGrecia
0
3
RusiaRusia
 
06.05.1995
RusiaRusia
3
0
Insulele FeroeInsulele Feroe
 
07.06.1995
San MarinoSan Marino
0
7
RusiaRusia
 
16.08.1995
FinlandaFinlanda
0
6
RusiaRusia
 
06.09.1995
Insulele FeroeInsulele Feroe
2
5
RusiaRusia
 
11.10.1995
RusiaRusia
2
1
GreciaGrecia
 
15.11.1995
RusiaRusia
3
1
FinlandaFinlanda
 

Bilanţ în preliminariile EURO 1996

10
Meciuri jucate
8
Victorii
2
Egaluri
0
Înfrângeri
34
Goluri marcate
5
Goluri primite

Grupa 8

26
23
18

Rusia la turneul final EURO 1996

Grupe

11.06.1996
ItaliaItalia
2
1
RusiaRusia
 
16.06.1996
RusiaRusia
0
3
GermaniaGermania
 
19.06.1996
RusiaRusia
3
3
CehiaCehia
 

Bilanţ la turneul final EURO 1996

3
Meciuri jucate
0
Victorii
1
Egaluri
2
Înfrângeri
4
Goluri marcate
8
Goluri primite

Grupa C

4
4
1

Rusia în preliminariile EURO 2000

Grupe

05.09.1998
UcrainaUcraina
3
2
RusiaRusia
 
10.10.1998
RusiaRusia
2
3
FranţaFranţa
 
14.10.1998
IslandaIslanda
1
0
RusiaRusia
 
27.03.1999
ArmeniaArmenia
0
3
RusiaRusia
 
31.03.1999
RusiaRusia
6
1
AndorraAndorra
 
05.06.1999
FranţaFranţa
2
3
RusiaRusia
 
09.06.1999
RusiaRusia
1
0
IslandaIslanda
 
04.09.1999
RusiaRusia
2
0
ArmeniaArmenia
 
08.09.1999
AndorraAndorra
1
2
RusiaRusia
 
09.10.1999
RusiaRusia
1
1
UcrainaUcraina
 

Bilanţ în preliminariile EURO 2000

10
Meciuri jucate
6
Victorii
1
Egaluri
3
Înfrângeri
22
Goluri marcate
12
Goluri primite

Grupa 4

21
20
19
15

Rusia în preliminariile EURO 2004

Grupe

07.09.2002
RusiaRusia
4
2
IrlandaIrlanda
 
16.10.2002
RusiaRusia
4
1
AlbaniaAlbania
 
29.03.2003
AlbaniaAlbania
3
1
RusiaRusia
 
30.04.2003
GeorgiaGeorgia
1
0
RusiaRusia
 
07.06.2003
ElveţiaElveţia
2
2
RusiaRusia
 
06.09.2003
IrlandaIrlanda
1
1
RusiaRusia
 
10.09.2003
RusiaRusia
4
1
ElveţiaElveţia
 
11.10.2003
RusiaRusia
3
1
GeorgiaGeorgia
 

Baraj

15.11.2003
RusiaRusia
0
0
Ţara GalilorŢara Galilor
 
19.11.2003
Ţara GalilorŢara Galilor
0
1
RusiaRusia
 

Bilanţ în preliminariile EURO 2004

10
Meciuri jucate
5
Victorii
3
Egaluri
2
Înfrângeri
20
Goluri marcate
12
Goluri primite

Grupa 10

14
11

Rusia la turneul final EURO 2004

Grupe

12.06.2004
SpaniaSpania
1
0
RusiaRusia
 
16.06.2004
RusiaRusia
0
2
PortugaliaPortugalia
 
20.06.2004
RusiaRusia
2
1
GreciaGrecia
 

Bilanţ la turneul final EURO 2004

3
Meciuri jucate
1
Victorii
0
Egaluri
2
Înfrângeri
2
Goluri marcate
4
Goluri primite

Grupa A

4
4
3

Rusia în preliminariile EURO 2008

Grupe

06.09.2006
RusiaRusia
0
0
CroaţiaCroaţia
 
07.10.2006
RusiaRusia
1
1
IsraelIsrael
 
11.10.2006
RusiaRusia
2
0
EstoniaEstonia
 
15.11.2006
MacedoniaMacedonia
0
2
RusiaRusia
 
24.03.2007
EstoniaEstonia
0
2
RusiaRusia
 
02.06.2007
RusiaRusia
4
0
AndorraAndorra
 
06.06.2007
CroaţiaCroaţia
0
0
RusiaRusia
 
08.09.2007
RusiaRusia
3
0
MacedoniaMacedonia
 
12.09.2007
AngliaAnglia
3
0
RusiaRusia
 
17.10.2007
RusiaRusia
2
1
AngliaAnglia
 
17.11.2007
IsraelIsrael
2
1
RusiaRusia
 
21.11.2007
AndorraAndorra
0
1
RusiaRusia
 

Bilanţ în preliminariile EURO 2008

12
Meciuri jucate
7
Victorii
3
Egaluri
2
Înfrângeri
18
Goluri marcate
7
Goluri primite

Grupa E

24
23
23

Rusia la turneul final EURO 2008

Grupe

10.06.2008
SpaniaSpania
4
1
RusiaRusia
 
14.06.2008
GreciaGrecia
0
1
RusiaRusia
 
18.06.2008
RusiaRusia
2
0
SuediaSuedia
 

Sferturi de finală

21.06.2008
OlandaOlanda
1
3
RusiaRusia
 

Semifinale

26.06.2008
RusiaRusia
0
3
SpaniaSpania
 

Bilanţ la turneul final EURO 2008

5
Meciuri jucate
3
Victorii
0
Egaluri
2
Înfrângeri
7
Goluri marcate
8
Goluri primite

Grupa D

9
6
3
0

Rusia în preliminariile EURO 2012

Grupe

03.09.2010
AndorraAndorra
0
2
RusiaRusia
 
07.09.2010
RusiaRusia
0
1
SlovaciaSlovacia
 
08.10.2010
IrlandaIrlanda
2
3
RusiaRusia
 
12.10.2010
MacedoniaMacedonia
0
1
RusiaRusia
 
26.03.2011
ArmeniaArmenia
0
0
RusiaRusia
 
04.06.2011
RusiaRusia
3
1
ArmeniaArmenia
 
02.09.2011
RusiaRusia
1
0
MacedoniaMacedonia
 
06.09.2011
RusiaRusia
0
0
IrlandaIrlanda
 
07.10.2011
SlovaciaSlovacia
0
1
RusiaRusia
 
11.10.2011
RusiaRusia
6
0
AndorraAndorra
 

Bilanţ în preliminariile EURO 2012

10
Meciuri jucate
7
Victorii
2
Egaluri
1
Înfrângeri
17
Goluri marcate
4
Goluri primite

Grupa B

23
21
17

Rusia la turneul final EURO 2012

Grupe

08.06.2012
RusiaRusia
4
1
CehiaCehia
 
12.06.2012
PoloniaPolonia
1
1
RusiaRusia
 
16.06.2012
GreciaGrecia
1
0
RusiaRusia
 

Bilanţ la turneul final EURO 2012

3
Meciuri jucate
1
Victorii
1
Egaluri
1
Înfrângeri
5
Goluri marcate
3
Goluri primite

Grupa A

6
4
4