Roy Hodgson, Anglia
Roy Hodgson, Anglia

Roy Hodgson ar putea părăsi naţionala Angliei după EURO 2016

Selecţionerul Angliei, Roy Hodgson, confirmă că parcursul de la EURO 2016 şi sprijinul fanilor vor fi factori decisivi pentru viitorul său la naţională
Articol scris de Răzvan Mitacu
2 iunie 2015

Selecţionerul Angliei, Roy Hodgson, a lăsat de înţeles pentru prima dată că ar putea părăsi echipa naţională la finalul Campionatului European din 2016 dacă Anglia nu va reuşi o performanţă importantă şi dacă suporterii englezi nu îl vor mai dori. Antrenorul în vârstă de 67 de ani a declarat că dacă nu se va mai bucura de sprijinul publicului englez nu se va mai aşeza la masa tratativelor pentru a negocia unui nou contract, înţelegerea sa actuală fiind valabilă până la capătul turneului final din Franţa.

Hodgson a preluat Anglia în mai 2012 şi a dus echipa către sferturile de finală de la EURO 2012, unde Italia a eliminat Anglia după loviturile de departajare. Doi ani mai târziu parcursul de la Campionatul Mondial a fost mult mai dezamăgitor şi s-a soldat cu o eliminare prematură încă din faza grupelor, dar Anglia se află acum pe drumul cel bun către o calificare fără emoţii la EURO 2016: jucătorii lui Roy Hodgson domină autoritar grupa E, cu maximum de puncte după cinci meciuri şi urmează să dispute un meci amical cu Irlanda, programat a se disputa la Dublin, pe 7 iunie, înainte de duelul cu Slovenia contând pentru calificarea la EURO 2016.

Lotul Angliei pentru meciurile cu Irlanda şi Slovenia:

Portari: Rob Green (QPR), Joe Hart (Manchester City), Tom Heaton (Burnley).

Fundaşi: Ryan Bertrand (Southampton), Gary Cahill (Chelsea), Nathaniel Clyne (Southampton), Kieran Gibbs (Arsenal), Phil Jagielka (Everton), Phil Jones (Manchester United), Chris Smalling (Manchester United).

Mijlocaşi: Ross Barkley (Everton), Fabian Delph (Aston Villa), Jordan Henderson (Liverpool), Adam Lallana (Liverpool), Ryan Mason (Tottenham), James Milner (Manchester City), Raheem Sterling (Liverpool), Andros Townsend (Tottenham), Theo Walcott (Arsenal), Jack Wilshere (Arsenal).

Atacanţi: Charlie Austin (QPR), Wayne Rooney (Manchester United), Jamie Vardy (Leicester)



Comentarii