Roy Hodgson, fostul selecţioner al Angliei
Roy Hodgson, fostul selecţioner al Angliei

Roy Hodgson a demisionat după Anglia – Islanda 1-2, în optimile Euro 2016

Roy Hodgson a confirmat că nu va continua pe banca tehnică a Angliei după eliminarea suferită cu Islanda în optimile Campionatului European 2016.
Articol scris de Răzvan Mitacu
28 iunie 2016

Perioada de patru ani de zile a lui Roy Hodgson pe banca tehnică a Angliei a ajuns la final într-o manieră abruptă, după eliminarea surprinzătoare în runda optimilor de finală de la Campionatul European 2016. Naţionala Islandei a produs una dintre cele mai mari surprize din istoria turneelor finale prin succesul obtinut împotriva Angliei, scor 2-1, un rezultat dezamăgitor în urma căruia englezii pierd o nouă oportunitate de a realiza o performanţă importantă la Campionatul European.

Inevitabil, Roy Hodgson a anunţat încă de la finalul confruntării cu Islanda faptul că îşi va prezenta demisia la capătul unei campanii care începuse promiţător, fără înfrângere pe durata preliminariilor şi cu un joc bun în meciurile din faza grupelor, dar care se încheie printr-un eşec dificil de acceptat în faţa reprezentativei islandeze: „Suntem eliminaţi de la Euro 2016, aşadar a venit timpul ca altcineva să preia sarcina de a supraveghea creşterea unui grup de jucători tineri şi foarte talentaţi.” – a declarat fostul antrenor al celor de la Liverpool, care l-a înlocuit pe italianul Fabio Capello în calitate de selecţioner al naţionalei Angliei.

„Contractul meu oricum ar fi urmat să expire la finalul acestui turneu. Mi-ar fi plăcut să mai rămân încă doi ani, dar acum este momentul ca altcineva să se ocupe de acest grup de jucători.” – a precizat Roy Hodgson imediat după ultimul fluier al meciului cu Islanda, în cadrul unui interviu acordat pentru Sky Sport. Staff-ul său tehnic, printre care Gary Neville şi Ray Lewington, va părăsi de asemenea naţionala Angliei, care ar putea fi preluată de actualul selecţioner al echipei de tineret, Gareth Southgate, sau de antrenorul celor de la Crystal Palace, Alan Pardew.



Comentarii