Preliminariile EURO 2016, Grupa F, 11 octombrie 2014, ora 19:00
România
România
1 - 1
Ungaria
Ungaria

Raul Rusescu 45
 
Balázs Dzsudzsák 82
România-Ungaria, preliminarii Euro 2016
România-Ungaria, preliminarii Euro 2016

România – Ungaria 1-1. Victorie ratată de către tricolori în preliminariile EURO 2016

Al doilea meci al României în grupa F a preliminariilor EURO 2016 ar fi putut avea un cu totul alt deznodământ dacă tricolorii ar fi păstrat ritmul.

Rivalitatea dintre România şi Ungaria avea să îşi consume în această seară un nou episod, pe o Arenă Naţională plină. Amintirea victoriei cu 3-0 din 2013 din preliminariile Campionatului Mondial de Fotbal şi rezultatele diametral opuse din prima etapă a preliminariilor EURO 2016 făceau ca speranţele tuturor să meargă spre un nou succes categoric al României. Asta ar fi însemnat un nou pas al selecţionatei noastre spre echilibrarea palmaresului dintre cele două echipe, pas în concordanţă cu deznodământul majorităţii întâlnirilor din ultimul deceniu.

Prima repriză a partidei a însemnat un recital de dominare a naţionalei României. Neacuzând accidentarea rapidă a lui Dorin Goian, înlocuit după doar 5 minute de către Florin Gardoş, tricolorii au pus presiune pe defensiva maghiară. Omul decisiv a fost, fără îndoială, Lucian Sânmărtean. Jucătorul celor de la Steaua Bucureşti, revenit la echipa naţională după o pauză de trei ani, a creat prin acţiunile sale momente de panică în apărarea oaspeţilor. Cu toate acestea, poarta lui Gábor Király a rămas intactă până aproape de pauză, dar ultimele momente ale primei reprize au adus şi golul mult aşteptat. Sânmărtean l-a găsit cu o diagonală perfectă pe Răzvan Raţ, acesta a trimis mai departe în mijlocul careului de unde Raul Rusescu a finalizat fără probleme.

După pauză şi odată cu trecerea timpului atitudinea celor două selecţionate s-a schimbat. România a intrat pe o pantă descendentă în ceea ce priveşte intensitatea în joc, pe când jucătorii lui Pál Dárdai realizau că o nouă înfrângere ar cântări greu în lupta pentru calificarea la EURO 2016. Partida ar fi putut fi decisă cu 20 de minute înainte de final, dacă golul lui Rusescu nu ar fi fost anulat pentru o poziţie de ofsaid. Acelaşi lucru li se întâmplase şi oaspeţilor în prima repriză şi, pentru a păstra simetria, ei au fost cei care au înscris regulamentar în a doua parte a jocului.

Alexandru Chipciu l-a faultat pe Balázs Dzsudzsák la 25 de metri de poarta României, iar vedeta maghiarilor a executat lovitura liberă. Tătăruşanu a plonjat pentru fotografi, dar ineficient, mingea a ajuns în plasă, astfel că Ungariei îi rămâneau 10 minute să apere un punct nesperat. Ceea ce vecinii de la vest au făcut cu îndârjire, lăsând în urmă o Românie deziluzionată.

Cu toate acestea, cele 4 puncte din clasament sunt cu siguranţă mai multe decât s-ar fi aşteptat cei mai mulţi suporteri înainte de startul preliminariilor EURO 2016. Un rezultat pozitiv în Finlanda ar însemna un start de campanie foarte bun, generator de optimism.



Statisticile meciului

 
60
Posesie
40
 
 
6
Total şuturi
5
 
 
2
Pe poartă
2
 
 
4
Afară
2
 
 
0
Blocate
1
 
 
0
Bare
0
 
 
4
Cornere
4
 
 
3
Offside
3
 
 
5
Galbene
7
 
 
0
Roşii
0
 
 
17
Faulturi
15
 
 
365
Total pase
176
 
 
332
Completate
160
 

Filmul meciului

Florin Gardoş
(Dorin Goian)
5'
 
Ovidiu Hoban
18'
 
 
26'
Zoltán Gera
Florin Gardoş
31'
 
Raul Rusescu
(Răzvan Raţ)
45'
 
 
46'
Nemanja Nikolić
(Zoltan Stieber)
 
51'
József Varga
 
63'
Krisztián Simon
(Gergő Lovrencsics)
Cristian Tănase
(Lucian Sânmărtean)
67'
 
 
69'
Roland Juhász
 
75'
Ákos Elek
 
77'
Dániel Tőzsér
(Zoltán Gera)
Dragoş Grigore
80'
 
 
82'
Balázs Dzsudzsák
Bogdan Stancu
(Alexandru Maxim)
84'
 
 
86'
Gábor Király
Alexandru Chipciu
90'
 
 
90'+1
Zsolt Korcsmár
Răzvan Raţ
90'+2
 
 
90'+2
Dániel Tőzsér

Echipele de start

12
3
21
15
6
5
8
17
7
20
9
11
14
7
18
10
6
8
21
23
4
1

Comentarii pe marginea meciului România - Ungaria