Pavel Vrba, selecţionerul Cehiei
Pavel Vrba, selecţionerul Cehiei

Reacţii în Grupa A după tragerea la sorţi pentru preliminariile EURO 2016

Selecţionerii Olandei, Cehiei, Turciei, Letoniei, Islandei şi Kazakhstanului comentează grupa preliminară pentru EURO 2016 Franţa.
Articol scris de David Petre
29 iulie 2014

Pavel Vrba, selecţionerul Cehiei

Pavel Vrba, selecţionerul Cehiei: “Unele grupe poate par ceva mai uşoare, dar când am preluat echipa naţională am spus că singurul obiectiv acceptabil este calificarea la Campionatul European. Vom avea de luptat în această grupă dificilă şi sper că vom pierde mai puţine puncte decât celelalte echipe. Olanda este una din marile forţe europene, apoi avem adversari dificili în Turcia şi Islanda care a fost aproape de o calificare la Campionatul Mondial. Am văzut egalul lor 1-1 cu Norvegia şi impresia mea este că această echipă este pe nedrept plasată în urna a patra. Ar putea fi marea surpriză a grupei. Naţionala lor de juniori a participat la Campionatul European, iar echipa mare dă dovadă de maturitate. În ceea ce priveşte Turcia, am multă experienţă în fotbalul lor la nivel de club. Ştim cu toţii fanatismul turcilor şi modul special în care este privit fotbalul. Letonia şi Kazakhstan sunt echipe pe care am fi preferat să le evităm, dar dacă vrem să ne calificăm va trebui să facem faţă acestor provocări”.

Fatih Terim, selecţionerul Turciei: “Am nimerit într-una din grupele dificile. Toate ţările din grupa noastră au un climat rece, iar acest lucru nu ne avantajează. Oamenii de acasă ar fi preferat o grupă cu Grecia sau Bosnia, dar aceasta este situaţia, nu ar fi existat garanţii în nicio grupă. Obiectivul nostru este să jucăm la EURO 2016 şi am încredere în echipa mea că putem ajunge acolo. O echipă naţională bine organizată poate îndeplini orice obiectiv”.

Marians Pahars, selecţionerul Letoniei: “Vom trata fiecare adversar cu respectul cuvenit. Personal aş fi preferat o grupă cu Anglia fiindcă am multe legături cu această ţară şi mă consider un apropiat al fotbalului englez, dar tragerea la sorţi a avut alt rezultat. Olanda este favorită la câştigarea grupei şi poate câştiga orice competiţie în care este implicată. Îmi amintesc meciul jucat împotriva lor la EURO 2004 când ne-au bătut cu 3-0. Vom încerca să fim mai buni de această dată. Nici Turcia nu are nevoie de vreo prezentare şi sigur că îşi vor aminti că i-am scos în playoff-ul pentru EURO 2004. Toate adversarele sunt foarte puternice şi sunt sigur că Islanda sau Kazakhstan vor pune probleme serioase echipelor fruntaşe. Noi vom face tot ce depinde de noi pentru a-i face pe suporteri fericiţi şi vom încerca să obţinem calificarea. Avem deja experienţa participării la turneele finale şi ne dorim să ajungem din nou acolo”.

<p”>Heimir Hallgrímsson, selecţionerul Islandei: “Nu pot spune că sărbătoreşte cineva: am fi putut avea mai mult noroc la tragerea la sorţim, dar probabil putea fi şi mai greu. Vom întâlni echipe foarte puternice şi vom avea deplasări lungi şi grele în Turcia şi Kazakhstan. Va trebui să aşteptăm să vedem programul meciurilor, fiindcă deplasarea în Kazakhstan durează 24 de ore şi ar fi preferabil să nu avem alt meci în săptămâna respectivă. În afară de deplasările lungi nu avem dreptul să ne plângem de ceva. Obiectivul nostru este să ajungem la un turneu final şi asta înseamnă să facem faţă oricărei grupe, indiferent de dificultate”.

Yuri Krasnozhan, selecţionerul Kazakhstanului: “Suntem într-una din cele mai grele grupe. Ne-am dorit să întâlnim echipe de valoare şi dorinţa noastră a fost împlinită. Sunt trei mari favorite în grupă, Olanda, Cehia şi Turcia, deşi nici Islanda nu poate fi trecută cu vederea după ultimele performanţe. Obiectivul nostru este să avansăm în următoarea urnă valorică la următoarele trageri la sorţi şi pentru asta va trebui să acumulăm puncte”.



Comentarii