Portugalia în istoria Campionatului European de Fotbal

Echipa naţională a Portugaliei a participat de-a lungul timpului la toate preliminariile de Campionat European, însă a trebuit să aştepte până la ediţia din 1984 pentru a obţine prima prezenţă la un turneu final. Ultimele două decenii au fost cele mai prolifice la nivel continental pentru portughezi, cu două prezenţe în faza semifinalelor şi mai ales cu o finală disputată pe teren propriu în care au irosit o bună oportunitate de a-şi trece în palmares primul trofeu european.

Cupa Europei pe Naţiuni, denumirea sub care s-a desfăşurat primul Campionat European, în 1960, a debutat pentru Portugalia, pregătită de José Maria Antunes, prin dubla mansă cu Germania de Est şi o calificare facilă cu scorul general de 5-2. Însă pentru prezenţa la turneul final din Spania, portughezii aveau nevoie să elimine apoi Iugoslavia, viitoarea finalistă, în duelul din sferturi: victoria din tur, 2-1 la Lisabona, nu a fost suficientă pentru calificare, jucătorii lui José Maria Antunes fiind învinşi catgeoric în meciul retur, disputat la Belgrad (5-1).

Campionatul European 1964 s-a disputat conform aceluiaşi format precum ediţia precedentă, iar Portugalia a avut parte de un nou parcurs scurt, de această dată fiind eliminată în chiar prima rundă a preliminariilor: lusitanii au înfruntat Bulgaria şi, după un eşec cu 3-1 la Sofia, s-au impus cu acelaşi scor pe teren propriu, la Lisabona. Scorul general de 4-4 a necesitat disputarea unei rejucări, care a avut loc în Italia: pe stadionul Olimpico din Roma, un gol marcat de atacantul Georgi Asparuhov cu trei minute înainte de final a dus la eliminarea reprezentativei portugheze.

În vederea campaniei de calificare la Campionatul European 1968, Portugalia a fost repartizată într-o grupă cu Bulgaria, Suedia şi Norvegia, la finalul căreia a încheiat pe locul secund, cu doar două victorii, ambele obţinute cu scorul de 2-1 contra Norvegiei. Prezenţa pe teren a legendarului Eusébio, autorul ambelor goluri din succesul de la Oslo, nu a fost de ajuns pentru ca Portugalia să poată avansa în sferturile de finală şi sa păstreze astfel şanse de calificare la turneul final din Italia.

Pentru a putea participa la turneul final al Campionatului European 1972, selecţionata pregătită de José Gomes De Silva ar fi trebuit să câştige o grupă din care au mai făcut parte Belgia, Danemarca şi Scoţia. Trei victorii pentru Portugalia (1-0, respectiv 5-0 cu Danemarca şi 2-0 pe teren propriu cu Scoţia), alături de două rezultate de egalitate nu au fost suficiente pentru clasarea pe prima poziţie a grupei, ocupată în cele din urmă de Belgia, cu un avans de două puncte în faţa lusitanilor. Eusébio pierdea astfel posibilitatea de a participa la un turneu final european, iar un an mai târziu îşi încheia cariera la nivel internaţional, cu un impresionant bilanţ de 41 de goluri marcate în 64 de meciuri.

Portugalia a fost din nou foarte aproape de o primă calificare la un turneu final de Campionat European în 1976, când selecţionata preluată între timp de José Maria Pedroto a fost implicată într-o luptă strânsă cu Cehoslovacia şi Anglia pentru clasarea pe prima poziţie a grupei. Decisive au fost rezultatele directe cu principalele contracandidate, în special eşecul categoric de la Praga (5-0) şi remiza de pe stadionul Wembley din Londra, scor 0-0. Cehoslovacia era răsplătită cu o calificare la turneul final din Iugoslavia, Campionat European pe care de altfel avea să îl câştige la capătul unei finale cu Germania de Vest.

Preliminariile pentru Campionatul European 1980 au început cu un nou selecţioner pe bancă, Mario Wilson şi o generaţie promiţătoare, din care făceau parte portarul Manuel Bento, fundaşul central Eurico Gomes sau atacantul Fernando Gomes, însă deznodământul în ceea ce priveşte soarta calificării avea să fie acelaşi. Aflată într-o grupă dificilă, cu Belgia, Austria, Scoţia şi Norvegia, reprezentativa lusitană a început excelent, cu trei victorii şi un rezultat de egalitate din primele patru partide, ceea ce o apropia de prezenţa la turneul final din Italia, însă apoi două înfrângeri în ultimele două meciuri, cu Austria pe teren propriu (1-2), respectiv Scoţia în deplasare (4-1) au făcut ca Portugalia să irosească o nouă oportunitate importantă.

Preliminariile Campionatului European 1984 au adus în cele din urmă prima calificare la un turneu final continental. Echipa pregătită de Fernando Cabrita a reuşit de această dată o foarte mare surpriză prin clasarea în faţa principalei favorite, Uniunea Sovietică, graţie unui succes dramatic obţinut în meciul direct din grupă: un gol marcat de Rui Jordão din penalty în finalul primei reprize a fost suficient pentru ca Portugalia să îşi adjudece victoria şi să depăşească astfel Uniunea Sovietică în clasamentul grupei de calificare. Germania de Vest, Spania şi România au fost adversarii oamenilor lui Fernando Cabrita la Euro 1984, iar cele patru puncte adunate graţie remizelor cu Germania de Vest (0-0), respectiv Spania (1-1), colaborate cu succesul în faţa României (1-0, gol marcat de Nené cu zece minute înainte de final), i-a permis Portugaliei să avanseze în semifinalele competiţiei, unde oponent avea să fie viitoarea campioană europeană, Franţa. Şi totuşi portughezii au reuşit să se ridice la nivelul puternicului lor adversar, fiind de altfel foarte aproape de calificarea în finală: scorul de 1-1 la capătul primelor 90 de minute a dus la disputarea a două reprize de prelungire, în care Rui Jordão a înscris pentru 2-1, dar reprezentativa ţării gazdă a revenit şi a egalat în minutul 114 prin Jean-François Domergue. Când soarta calificării părea să se decidă în urma loviturilor de departajare, o centrare a lui Jean Tigana a fost finalizată cu gol de căpitanul Michel Platini, iar pe stadionul Vélodrome din Marseille suporterii francezi sărbătoreau deja calificarea în finală.

Parcursul bun de la Euro 1984 nu a fost confirmat şi patru ani mai târziu, când Portugalia a avut neşansa de a fi repartizată alături de Italia în preliminarii. Sub comanda selecţionerului Rui Seabra şi ulterior a lui António Luis Oliveira Ribeiro, lusitanii pierdeau ambele confruntări cu ‘Squadra Azzurra’ condusă de pe teren de Franco Baresi, Alessandro Altobelli sau Gianluca Vialli. De altfel singurele victorii din cadrul campaniei de calificare la turneul final din Germania de Vest au fost obţinute în deplasare cu Malta (1-0), respectiv Suedia (1-0), mult prea puţin pentru a conta în tentativa de calificare la Euro 1988.

Şansa nu a fost de partea Portugaliei nici la tragerea la sorţi pentru preliminariile Campionatului European 1992, unde lusitanii au evoluat în grupă cu o puternică reprezentativă a Olandei, din care făceau parte, printre alţii, Marco van Basten, Ruud Gullit sau Dennis Bergkamp. Şi totuşi jucătorii pregătiţi de selecţionerul Artur Jorge Melo Teixeira reuşeau o victorie istorică în duelul cu Olanda disputat pe Estádio das Antas din Porto (1-0, gol marcat de atacantul Rui Águas în debutul părţii secunde), insuficient însă pentru a încheia pe primul loc al grupei: eşecul din deplasare cu naţionala lui Rinus Michels, colaborată cu înfrângerea contra Greciei (3-2) de pe stadionul Olimpic din Atena au favorizat în cele din urmă calificarea Olandei la turneul final din Suedia.

Campionatul European din 1996 a marcat formarea Generaţiei de Aur a Portugaliei, cu un grup de tineri talentaţi care începea să se impună la echipa mare, după victoriile de la Campionatul Mondial 1989 şi 1991 alături de reprezentativele de tineret. Luís Figo, Rui Costa, Ricardo Sá Pinto sau Paulo Sousa se numărau printre viitoarele vedete ale fotbalului mondial, iar ascensiunea lor începea prin calificarea la Euro 1996, sub comanda selecţionerului António Luis Oliveira Ribeiro. Şapte victorii, două rezultate de egalitate şi o singură înfrângere a fost bilanţul Portugaliei într-o grupă de calificare în care au mai evoluat Irlanda, Irlanda de Nord, Austria, Letonia şi Liechtenstein. Lusitanii au impresionat şi în faza grupelor de la turneul final din Anglia, reuşind clasarea pe prima poziţie graţie victoriilor cu Turcia (1-0), Croaţia (3-0) şi a remizei contra Danemarcei (1-1). Partida din sferturile de finală cu Cehia, disputată pe Villa Park din Birmingham a fost una extrem de echilibrată, decisă de singurul şut pe spaţiul porţii: lobul lui Karel Poborsky din minutul 53 făcea diferenţa într-un duel în care Portugalia a beneficiat de avantaj numeric în ultimele zece minute, dar nu a putut profita pentru a trimite meciul în prelungiri. Reprezentativa lui António Luis Oliveira Ribeiro îşi încheia astfel parcursul la Euro 2016, în timp ce antrenorul portughez alegea să părăsească banca tehnică a naţionalei şi să preia pe FC Porto.

O generaţie în continuă creştere a Portugaliei avea să fie una dintre protagonistele Campionatului European 2000, deşi campania de calificare la turneul final din Franţa nu a fost deloc una facilă, iar lusitanii au încheiat în spatele României, dar au obţinut direct prezenţa la Euro având statutul de cea mai bună echipă de pe locul al doilea. Fernando Couto a fost căpitanul naţionalei la Campionatul European 2000, unde Portugalia a impresionat încă din faza grupelor, cu victorii în toate cele trei meciuri: 3-2 contra Angliei, după ce englezii au avut un avantaj de două goluri, 1-0 cu România printr-un gol înscris de Costinha în prelungiri şi un categoric 3-0 cu Germania (hattrick Sergio Conceicao), în ciuda faptului că selecţionerul Humberto Coelho a trimis pe teren o formaţie alcătuită din rezerve, calificarea în sferturi fiind deja asigurată matematic. Primul oponent din rundele eliminatorii a fost Turcia lui Hakan Şükür, care, rămasă în zece oameni din minutul 30 după eliminarea lui Alpay Özalan, nu a putut rezista asaltului ofensiv al portughezilor (2-0, goluri marcate de Nuno Gomes). Semifinala cu Franţa s-a dovedit una extrem de spectaculoasă, dar şi controversată. Acelaşi Nuno Gomes a deschis scorul la capătul primelor 20 de minute, pentru ca reprezentativa ţării gazdă să egaleze în partea secundă, prin Thierry Henry. Cu trei minute înainte de finalul reprizelor de prelungire, Franţa a beneficiat de un penalty acordat de Gunter Benko în urma unui presupus henţ al lui Abel Xavier, deşi arbitrul austriac indicase iniţial doar lovitură de colţ. Zinedine Zidane transforma lovitura de pedeapsă şi asigura calificarea Franţei în finala cu Italia, în timp ce protestele vehemente ale portughezilor aveau să ducă la lungi perioade de suspendare pentru Abel Xavier, Nuno Gomes şi Paulo Bento.

Următoarea ediţie de Campionat European a fost găzduită de Portugalia, iar Federaţia a ales să semneze un contract cu renumitul antrenor brazilian Luiz Felipe Scolari, în tentativa de construi o echipă puternică pentru turneul final de pe teren propriu. Deşi rezultatele din meciurile amicale disputate înainte de Euro 2004 au fost mai degrabă dezamăgitoare, experienţa unor jucători precum Luís Figo, Pauleta, Fernando Couto sau Rui Costa, colaborată cu entuziasmul şi calităţile unor tineri de perspectivă precum Tiago sau Cristiano Ronaldo, a făcut ca Portugalia să reprezinte o candidată la titlul european, trofeu pe care a fost foarte aproape de a-l obţine. Oamenii lui Luiz Felipe Scolari s-au impus în grupa A de la turneul final, deşi au început cu o înfrângare (1-2 contra Greciei). Victoriile cu Rusia şi Spania au propulsat naţionala lusitană în sferturi, unde Portugalia a înfruntat Anglia în ceea ce avea să fie poate cel mai spectaculos şi emoţionant meci din întreaga competiţie: englezii au condus aproape întreaga partidă datorită golului marcat de Michael Owen în minutul 3, dar presiunea constantă a gazdelor a fost răsplatită cu şapte minute înainte de final, când centrarea lui Simão a fost finalizată imparabil de Hélder Postiga. Cele două reprize de prelungire nu au fost la rândul lor lipsite de tensiune: reuşita lui Rui Costa din minutul 110 a dezlănţuit entuziasmul publicului de pe Estádio da Luz, Lisabona, însă bucuria generală a durat doar cinci minute, deoarece Frank Lampard restabilea egalitatea iar soarta calificării se decidea la capătul loviturilor de departajare. Ratările lui David Beckham şi Darius Vassell au condamnat naţionala lui Sven-Göran Eriksson şi au păstrat vii speranţele gazdelor de a câştiga Campionatul European în faţa propriilor fani. O puternică echipă a Olandei, din care nu au lipsit Arjen Robben, Marc Overmars, Ruud van Nistelrooy sau Edgar Davids a fost adversara din semifinale, însă jucătorii lui Luiz Felipe Scolari aveau să facă cel mai bun joc al lor de la Euro 2004 şi să elimine selecţionata pregătită de Dick Advocaat graţie reuşitelor lui Cristiano Ronaldo şi Maniche. Portugalia era considerată favorită certă în meciul cu Grecia, căreia puţină lume îi dădea şanse de a ajunge până în ultimul act al competiţiei. Şi totuşi reprezentativa lui Otto Rehhagel a reuşit una dintre marile surpize din istoria turneelor finale, golul marcat de Angelos Charisteas fiind suficient pentru a-şi trece în palmares un titlu memorabil. Foarte multe regrete pentru naţionala lustină, care astfel pierdea ocazia de a sărbători pe teren propriu un trofeu ce părea mai aproape ca oricând.

Selecţionerul brazilian continua pe banca tehnică şi la Campionatul European 2008, alături de o echipă care îi pierdea pe Figo şi Rui Costa, dar se baza pe un Cristiano Ronaldo deja consacrat. Calificarea la turneul final din Austria şi Elveţia nu avea să fie deloc una facilă, cu adversari precum Polonia, Serbia, Finlanda sau Belgia, într-o grupă în care Portugalia încheia pe locul al doilea, în spatele Poloniei. Victoriile cu Turcia (2-0, goluri Pepe şi Meireles), respectiv Cehia (3-1, goluri Deco, Ronaldo şi Quaresma) au asigurat prezenţa în fazele eliminatorii, astfel că eşecul cu Elveţia (2-0) nu a afectat situaţia din clasamentul grupei. Însă sferturile de finală au scos în calea lusitanilor o puternică echipă a Germaniei, care s-a impus cu 3-2, deşi într-o manieră mult mai autoritară decât o arată scorul.

Campania de calificare la Campionatul European din 2012 a fost începută de Portugalia sub comanda lui Carlos Queiroz, însă o remiză pe teren propriu cu Cipru (4-4) şi un eşec în deplasare cu Norvegia (1-0) au dus la înlocuirea lui Queiroz cu Paulo Bento. Lucrurile au decurs mai bine pentru echipa condusă de pe teren de Cristiano Ronaldo, golgheterul grupei H, cu cinci goluri şi Nani (patru goluri), astfel că Portugalia a recuperat dezavantajul şi a obţinut calificarea la Euro 2012 după o luptă strânsă cu Norvegia. Germania, Danemarca şi Olanda au fost adversarii într-o grupă complicată la turneul final din Polonia şi Ucraina, însă succesele contra nordicilor (3-2) şi olandezilor (2-1) au asigurat Portugaliei un loc în sferturi, unde oamenii lui Paulo Bento au eliminat Cehia printr-un gol marcat de Cristiano Ronaldo cu zece minute înainte de final. Semifinala cu Spania, considerată principala favorită la câştigarea trofeului, ar fi putut avea un deznodământ fericit pentru lusitani, capabili să facă faţă jocului ofensiv al spaniolilor şi să trimită meciul la loviturile de departajare. Însă ratările lui João Moutinho şi Bruno Alves de la punctul cu var au împiedicat Portugalia să realizeze o performanţă de excepţie prin eliminarea dublei campioane europene şi să obţină prezenţa în cea de-a doua finală de turneu continental din istorie.