Costel Pantilimon
Costel Pantilimon

Pantilimon indisponibil pentru meciul Irlanda de Nord – România

Portarul Costel Pantilimon nu va putea evolua la Belfast în meciul pe care România îl dispută cu Irlanda de Nord în grupa F de calificare la EURO 2016
Articol scris de Răzvan Mitacu
4 iunie 2015

Costel Pantilimon nu va putea evolua în meciul pe care România îl dispută cu Irlanda de Nord pe 13 iunie, contând pentru calificarea la EURO 2016. Portarul în vârstă de 28 de ani a suferit o accidentare la genunchi în partida pe care Sunderland a încheiat-o la egalitate cu Arsenal, din cauza căreia nu a putut evolua apoi în ultima etapa a sezonului, contra lui Chelsea.

Iar acum fostul portar al celor de la Manchester City se vede nevoit să absenteze şi de la duelul din cadrul grupei F de calificare la Campionatul European 2016, programat a se disputa pe Windsor Park, la Belfast, deşi jucătorul a fost trecut pe lista jucătorilor convocaţi: „Îmi pare rău că nu pot ajuta România la Belfast.” – a declarat Pantilimon – „Sufletul meu va fi alături de colegii mei, le doresc să câştige în Irlanda de Nord. Din păcate accidentarea mă împiedică să intru pe teren.”

România se află pe primul loc al grupei F, cu 13 puncte după primele cinci meciuri, în timp ce Irlanda de Nord ocupă poziţia secundă, la distanţă de un punct. Ungaria se află pe locul al treilea (8 puncte), astfel că un succes pe Windsor Park ar însemna pentru jucătorii lui Anghel Iordănescu un pas decisiv spre calificarea la EURO 2016.

Lotul României pentru meciul cu Irlanda de Nord:

Portari: Ciprian Tătărușanu (Fiorentina), Costel Pantilimon (Sunderland)

Fundași: Răzvan Raț (PAOK), Vlad Chiricheș (Tottenham), Florin Gardoș (Southampton), Dragoș Grigore (Toulouse), Cosmin Moți (Ludogorets), Alexandru Mățel (Dinamo Zagreb)

Mijlocași: Alexandru Maxim (VfB Stuttgart), Ovidiu Hoban (Hapoel Be’er Sheva), Gabriel Torje (Konyaspor), Eric Bicfalvi (Volyn Lutsk), Lucian Sînmărtean (Al Ittihad)

Atacanți: Bogdan Stancu (Genclerbirligi), Claudiu Keșeru (Al Gharafa), Florin Andone (Cordoba)



Comentarii