Nice, oraş gazdă la EURO 2016

 
Prezentare

A doua destinaţie turistică a Franţei după Paris, Nice e cunoscută pentru climatul blând şi pentru aşezarea spectaculoasă între coasta mediteraneană şi munţii din nord, pe faimoasa Coastă de Azur. Aflat la doar 30 de kilometri de graniţa cu Italia, sub controlul căreia s-a aflat pentru mai multe perioade, Nice a fost anexată Franţei în 1860, dar moştenirea arhitectonică italiană este una puternică.

Destinaţie favorită pentru străini, în special pentru englezi, Nice a fost şi sursă de inspiraţie pentru pictori renumiţi precum Henri Matisse sau Marc Chagall, ambii având aici muzee ridicate în onoare lor. Arta are în continuare un rol important în viaţa oraşului, oraşul având operă, teatru şi conservator.

Scurt istoric

Istoria oraşului Nice este caracterizată de două elemente. Fiind oraş de frontieră, Nice a avut parte de multe schimbări ale suveranităţii. A fost oraş liguric, grecesc, roman, apoi a făcut parte din imperiul ostrogot, din regatul Italiei, devenind după aceea oraş genovez, provensal, savoiard, piemontez şi, în cele din urmă, francez. Tuturor acestor schimbări li se adaugă şi dezvoltarea puternică a turismului, cele două elemente generând consecinţe importante în plan social, politic, economic, cultural şi urbanistic.

Distanţe

  • Bordeaux
    801 km
  • Lens
    1135 km
  • Lille
    1157 km
  • Lyon
    313 km
  • Marseille
    203 km
  • Paris
    931 km
  • Saint-Denis
    944 km
  • Saint-Etienne
    489 km
  • Toulouse
    560 km

Meciuri la Nice