Marseille, oraş gazdă la EURO 2016

 
Prezentare

Marseille este cel mai vechi oraş al Franţei, având peste 2.500 de ani de istorie. Port cu activitate intensă, oraşul de la Marea Mediterană a avut parte întotdeauna de o bogată diversitate culturală. Caracterul cosmopolit a ajutat ca Marseille să primească în 2013 statutul de Capitală Culturală a Europei.

Există aici o multitudine de obiective încărcate de istorie, de la muzee şi biserici la vechiul port, peste toate fiind impunătorul Palais de Longchamp. Deservit de multiple căi de acces şi înconjurat de frumuseţile regiunii Provence, oraşul Marseille e una din cele mai populare destinaţii turistice ale Franţei.

Scurt istoric

Istoria oraşului este strâns legată de Marea Mediterană, pe care navigatorii eleni au traversat-o în urmă cu mai bine de 2.600 de ani. Legenda spune că oraşul a fost fondat de către navigatorul grec Protic, acesta căsătorindu-se cu prinţesa galică Gyptis. În anul 49 DC Masillia a fost cucerită de forţele lui Iulius Cezar, care a ţinut să pedepsească portul prin direcţionarea comerţului roman spre alte destinaţii.

După o lungă perioadă de decădere, oraşul a cunoscut o puternică creştere sub conducerea conţilor de Provence. Marseille a devenit parte a Franţei în anii 1480, dar şi-a păstrat caracterul rebel. În 1792 cetăţenii au susţinut Revoluţia, 500 de voluntari pornind să apere Parisul. Marşul lor spre nord a fost însoţit de un cântec ce este acum cunoscut sub numele de "La Marseillaise", imnul naţional al Franţei.

Ocupaţia franceză asupra nordului Africii şi deschiderea canalului Suez au avut o importanţă deosebită pentru comerţul desfăşurat prin portul Marseille. Ajungând în prezent, proiectele de dezvoltare ale docurilor îi asigură oraşului provensal un ritm susţinut de creştere, unul din cele mai puternice din Franţa.

Distanţe

  • Bordeaux
    645 km
  • Lens
    978 km
  • Lille
    1000 km
  • Lyon
    691 km
  • Nice
    203 km
  • Paris
    774 km
  • Saint-Denis
    788 km
  • Saint-Etienne
    332 km
  • Toulouse
    403 km

Meciuri la Marseille