EURO 2016, Grupa F, 14 iunie 2016, ora 19:00
Austria
Austria
0 - 2
Ungaria
Ungaria
Adam Szalai, Ungaria
Adam Szalai, Ungaria

Austria – Ungaria 0-2. Reprezentativa maghiară face un prim pas către optimi

 PreliminariiTurnee finaleTotal
EURO
Austria101010010000201112
Ungaria110010100000211021
FIFA
Austria3012301211007124715
Ungaria3210321010017421157
Amicale
Austria000000000000127392761244280
Ungaria000000000000127612739280244
Adam Szalai şi Zoltan Stieber au marcat pentru Ungaria în victoria obţinută cu Austria pe stadionul Matmut-Atlantique din Bordeaux,
Articol scris de Răzvan Mitacu

Stadionul Matmut-Atlantique din Bordeaux a găzduit în această seară prima partidă din cadrul grupei F de la Campionatul European 2016, cea dintre Austria şi Ungaria. Portugalia şi surpriza Islanda completează configuraţia grupei, cele două echipe naţionale care urmează să evolueze în ultimul meci al zilei, pe stadionul Geoffroy-Guichard din Saint-Ètienne.

Austria a debutat astfel la primul turneu final de Campionat European în vederea căruia şi-a obţinut prezenţa prin rezultatele de pe teren, după participarea la Euro 2008, unde a evoluat însă datorită statutului de ţară organizatoare, alături de Elveţia. Selecţionerul Marcel Koller a început acest meci cu Robert Almer în poartă, o linie defensivă alcătuită din patru jucători, Florian Klein şi Christian Fuchs pe cele două benzi, cu Alexander Dragovic, respectiv Martin Hinteregger în zona centrală, doi oameni la închidere, David Alaba şi Julian Baumgartlinger, în faţa unei linii de trei jucători (Martin Harnik, Zlatko Junuzovic, Marko Arnautovic), care l-a sprijinit pe unicul atacant, Marc Janko.

De partea cealaltă, selecţionerul german al Ungariei, Bernd Storck, a trimis pe teren o formaţie cu Gabor Kiraly în poartă, experimentatul jucător al celor de la Szombathelyi Haladas care astfel a devenit cel mai bătrân jucător la un meci de Campionat European (40 de ani şi 74 de zile, depăşindu-l astfel pe Lothar Matthaus), şi patru oameni în apărare, Attila Fiola, Richard Guzmics, Adam Lang, respectiv Tamas Kadar. Multă experienţă şi în linia de mijloc a Ungariei, graţie prezenţei lui Zoltán Gera (37 de ani), într-un compartiment median în care au mai evoluat Krisztian Nemeth, Adam Nagy, Laszlo Kleinheisler şi Balazs Dzsudzsak. Adam Szalai a fost unicul atacant, deşi jucătorul celor de la Hannover nu a reuşit să înscrie niciun gol în ultimul sezon din Bundesliga.

Debut de meci convingător pentru oamenii lui Marcel Koller, care au avut o primă mare ocazie de gol încă din minutul 2, la şutul bine plasat al lui David Alaba. Bara l-a salvat pe portarul în vârstă de 40 de ani al Ungariei, care mai apoi a fost nevoit să intervină decisiv în alte două rânduri în faţa jucătorului celor de la Bayern Munchen. Primul sfert de oră a adus o presiune constantă a austriecilor în jumătatea de teren adversă, însă treptat jucătorii pregătiţi de Bernd Storck au reuşit să echilibreze jocul, fără a pune totuşi în dificultate defensiva austriacă de-a lungul primelor 45 de minute. Finalul reprizei a consemnat o nouă bună şansă pentru Austria, de această dată cu Marko Arnautovic şi Martin Harnik în prim plan. Pătrunderea pe partea stângă a jucătorului celor de la Stoke City a fost continuată cu o minge trimisă excelent în faţa porţii, însă tentativa de reluare din cădere a Harnik nu a fost suficient de precisă.

Un ritm mult mai intens în partea secundă, ambele echipe fiind în căutarea loviturii decisive şi a celor trei puncte atât de importante într-o grupă echilibrată, din care doar Portugalia poate fi considerată favorită la calificarea în rundele eliminatorii. Multe centrări de pe cele două benzi pentru austrieci, prin Marko Arnautovic, respectiv Florian Klein, dar fără ca defensiva oamenilor lui Bernd Storck să greşească decisiv. Echilibrul s-a rupt în minutul 63, când Ungaria a reuşit o foarte frumoasă acţiune de atac construită de Laszlo Kleinheisler şi Adam Szalai pe zonă centrală: finalizarea atacantului de la Hannover l-a învins pe Robert Almer şi a dezlănţuit bucuria generală în tabăra maghiară. Austriecii s-au aruncat în atac în tentativa de a recupera dezavantajul de pe tabelă, însă lucrurile s-au complicat şi mai mult pentru oamenii lui Marcel Koller odată cu eliminarea lui Alexander Dragovic, autor al unui fault imprudent în minutul 66, după ce fundaşul de la Dinamo Kiev fusese artizat în prima repriză. Inferioritatea numerică a făcut aproape imposibilă misiunea austriecilor, iar Ungaria a fost aproape de a profita de spaţiile din defensiva adversă în repetate rânduri. Emoţiile s-au risipit definitiv cu trei minute înainte de final, după un contraatac simplu finalizat de Zoltan Stieber, intrat pe teren în minutul 80, cu o execuţie elegantă în faţa portarului celor de la Austria Viena.

Victorie extrem de importantă pentru Ungaria, care de acum poate spera cu adevărat într-o calificare în fazele eliminatorii de la Euro 2016. În aşteptarea meciului dintre Portugalia şi Islanda, jucătorii lui Bernd Storck se instalează momentan pe prima poziţie a grupei şi se pregătesc deja de confruntarea cu reprezentativa pregătită de Lars Lagerbäck şi Heimir Hallgrímsson, la finalul căreia pot face un nou pas decisiv către prezenţa în optimile de finală. De partea cealaltă, Austria are parte de un debut negativ la Campionatul European 2016 şi va avea de acum dificila misiune de a obţine puncte din duelul cu Portugalia lui Cristiano Ronaldo, care va avea loc pe 18 iunie, la Paris.

Statistici

 
48
Posesie
52
 
 
13
Total şuturi
15
 
 
3
Pe poartă
8
 
 
5
Afară
5
 
 
5
Blocate
2
 
 
1
Bare
0
 
 
4
Cornere
4
 
 
0
Offside
1
 
 
2
Galbene
1
 
 
1
Roşii
0
 
 
10
Faulturi
16
 
 
422
Total pase
433
 
 
259
Completate
283
 

Echipele de start în meciul Austria - Ungaria de la EURO 2016

1
5
4
3
17
8
14
7
10
11
21
9
11
8
15
7
10
5
20
2
4
1

Filmul meciului Austria - Ungaria

Aleksandar Dragović
34'
 
Marcel Sabitzer
(Zlatko Junuzović)
59'
 
 
62'
Ádám Szalai
(László Kleinheisler)
Rubin Okotie
(Marc Janko)
65'
 
Aleksandar Dragović
66'
 
 
69'
Tamás Priskin
(Ádám Szalai)
Alessandro Schöpf
(Martin Harnik)
78'
 
 
80'
Krisztián Németh
 
80'
Zoltán Stieber
(László Kleinheisler)
 
87'
Zoltán Stieber
(Tamás Priskin)
 
89'
Ádám Pintér
(Krisztián Németh)