Marcel Koller, selecţionerul Austriei la EURO 2016

Marcel Koller, selecţionerul Austriei
Marcel Koller, selecţionerul Austriei
Articol scris de Florin Codreanu

Marcel Koller s-a născut pe 11 noiembrie 1960 la Zurich, în Elveţia. Ca fotbalist a fost un excelent mijlocaş, care şi-a legat numele de clubul Grasshoppers Zurich şi de naţionala helvetă în perioada 1982-1996.

Născut în apropiere de arena „lăcustelor”, Koller a fost încă de mic copil un suporter al clubului Grasshoppers, dar a ajuns pe Letzingrund în 1972, la aproape trei ani de când a început fotbalul. Primii ani ca junior i-a petrecut la FC Schwamendingen, pentru ca din 1978 să ajungă la juniorii lui Grasshoppers. A debutat pentru echipa mare patru luni mai târziu şi şi-a petrecut restul carierei în tricoul acestui club. Nu mai puţin de 428 de meciuri a strâns Koller pentru gruparea din Zurich, club pentru care a marcat 59 de goluri. A câştigat ca jucător şapte titluri de campion al Elveţiei şi 5 Cupe ale acestei ţări. În naţională helvetă a debutat în 1982, adunând 56 de selecţii şi trei goluri.

Şi-a început ulterior cariera de antrenor în 1997 pe banca tehnică a grupării de liga a doua FC Wil. Un an mai târziu a devenit antrenor principal la FC St. Gallen, grupare pe care a condus-o către primul titlu de campioană a Elveţiei în istoria de aproape 100 de ani a clubului. Mai mult, ajuns în Cupa UEFA cu St. Gallen, Koller a eliminat-o pe Chelsea în 2000, an în care a fost votat drept cel mai bun manager elveţian al anului.

Pe 9 ianuarie 2002 a devenit antrenorul echipei sale de suflet, Grasshoppers Zurich, acolo unde avea să câştige al doilea său titlu de campion al Elveţiei, dar a demisionat pe 3 octombrie 2003 după o serie de rezultate negative. A mers în Germania la Koln, unde printre altele l-a debutat pe Lukas Podolski la nivelul primei echipe.

Din 23 mai 2005 a preluat-o pe VfL Bochum, echipă pe care a promovat-o în Bundesliga din chiar primul sezon, cu cinci etape înainte de finalul anului. A câştigat 55 de meciuri din cele 150 disputate în cei patru ani petrecuţi la Bochum, remizând în alte 38 şi terminându-şi mandatul cu un golaveraj pozitiv, ceea ce spune multe despre stilul impus de Marcel Koller grupării de pe RewirPower Stadium.

Pe 1 noiembrie 2011 a fost numit în funcţia de selecţioner al Austriei, înlocuindu-l în funcţie pe Dietmar Constantini.

  • Data naşterii: 11 noiembrie 1960
  • Naţionalitate: elveţian
  • Cariera de jucător: Grasshopper Club
  • Antrenor la echipe de club: FC Wil 1900, FC St Gallen, Grasshopper Club, 1. FC Köln, VfL Bochum 1848
  • Selecţioner: Austria

Selecţionerii echipelor de la EURO 2016