Marc Wilmots, selecţionerul Belgiei
Marc Wilmots, selecţionerul Belgiei

Marc Wilmots prefaţează Ungaria – Belgia: „Trebuie să fim mai eficienţi la finalizare”

Selecţionerul Belgiei, Marc Wilmots, a discutat despre calificarea echipei sale în optimile de finală de la Euro 2016, unde adversar va fi Ungaria.
Articol scris de Răzvan Mitacu
23 iunie 2016

Selecţionerul Marc Wilmots a subliniat necesitatea ca Belgia să fie o echipă mai pragmatică şi să valorifice într-o manieră mai eficientă oportunităţile de gol create, pentru a avansa cât mai mult în rundele eliminatorii ale Campionatului European 2016. ‘Diavolii Roşi’ au irosit o serie de ocazii în ultimul meci din faza grupelor, cu Suedia, înainte ca golul marcat de Radja Nainggolan să asigure locul al doilea în clasament şi posibilitatea de a evolua cu Ungaria în optimi:

„Din punct de vedere defensiv ne-am descurcat bine, dar trebuie să ne îmbunătăţim la finalizare.” – a declarat selecţionerul belgian, citat de site-ul goal.com – „Am avut răbdare pentru a ne aştepta adversarul, deoarece ei aveau neapărată nevoie de victorie şi erau obligaţi să iasă la joc. Ne-am creat multe ocazii pe contraatac, însă portarul lor a fost foarte bun, în timp ce noi nu am fost foarte inspiraţi la finalizare. Avem jucători de excepţie în atac, Lukaku a făcut şi contra Suediei un meci remarcabil şi a câştigat multe dueluri cu fundaşii adverşi. Nu era o grupă uşoară, în special după modul în care am început, dar faptul că am încheiat cu şase puncte şi două meciuri în care nu am primit gol este încurajator.” – a continuat fostul tehnician al celor de la Sint-Truiden.

Deşi a încheiat pe poziţia a doua a grupei, Belgia va avea un adversar la prima vedere accesibil în optimile de finală, însă Marc Wilmots are experienţa necesară pentru a nu subestima nicio echipă: „Urmează acum meciul cu Ungaria, unul foarte dificil. Am văzut ultimele minute ale partidei lor cu Portugalia, au dat 200% şi am putut observa cât de mult şi-au pus în dificultate adversarul. Au jucători buni şi merită prezenţa în optimi, noi vom avea nevoie de o evoluţie solidă şi o mai mare eficienţă la finalizare pentru a obţine calificarea în sferturile Campionatului European.” – a concluzionat selecţionerul echipei naţionale a Belgiei.



Comentarii