Charlie Mulgrew, Scoţia
Charlie Mulgrew, Scoţia

Lotul Scoţiei pentru meciul de calificare la EURO 2016 cu Irlanda

Selecţionerul Gordon Strachan a stabilit lotul de jucători în vederea meciului amical cu Qatar şi a partidei de calificare la EURO 2016, cu Irlanda
Articol scris de Răzvan Mitacu
20 mai 2015

Selecţionerul Scoţiei, Gordon Strachan, l-a convocat în premieră pe portarul celor de la Dundee, Scott Bain, pentru meciul amical programat pe 5 iunie cu reprezentativa statului Qatar şi partida de calificare la EURO 2016, care va avea loc opt zile mai târziu, cu Irlanda.

Portarul în vârstă de 24 de ani este astfel premiat pentru evoluţiile foarte bune din acest sezon alături de echipa antrenată de Paul Hartley şi ar putea să debuteze la confruntarea amicală de pe 5 iunie. Selecţionerul Strachan a decis să îl cheme de asemenea pe Charlie Mulgrew, deşi fundaşul lui Celtic a lipsit de pe teren timp de aproximativ şase luni din cauza unor probleme musculare, în timp ce colegul său de la Celtic, Leigh Griffiths, a fost la rândul său inclus în lot.

Faţă de ultimele meciuri ale naţionalei, Strachan a decis să renunţe la portarul lui Hull, Allan McGregor, precum şi la atacanţii Stevie May, Jordan Rhodes şi Ross McCormack.

Scoţia va profita de meciul amical cu organizatoarea Campionatului Mondial din 2022 pentru a pregăti cât mai bine duelul cu Irlanda, care va avea loc la Dublin şi va fi decisiv pentru grupa D a preliminariilor EURO 2016.

Lotul Scoţiei:

Portari
Scott Bain (Dundee)
Craig Gordon (Celtic)
David Marshall (Cardiff City)

Fundaşi
Christophe Berra (Ipswich Town)
Craig Forsyth (Derby County)
Gordon Greer (Brighton & Hove Albion)
Alan Hutton (Aston Villa)
Russell Martin (Norwich City)
Charlie Mulgrew (Celtic)
Mark Reynolds (Aberdeen)
Andrew Robertson (Hull City)
Steven Whittaker (Norwich City)

Mijlocaşi
Charlie Adam (Stoke City)
Ikechi Anya (Watford)
Barry Bannan (Crystal Palace)
Scott Brown (Celtic)
Darren Fletcher (West Bromwich Albion)
James Forrest (Celtic)
Shaun Maloney (Chicago Fire)
James Morrison (West Bromwich Albion)
James McArthur (Crystal Palace)
Matt Ritchie (Bournemouth)

Atacanţi
Steven Fletcher (Sunderland)
Leigh Griffiths (Celtic)
Steven Naismith (Everton)
Johnny Russell (Derby County)



Comentarii