Gareth McAuley, Irlanda de Nord
Gareth McAuley, Irlanda de Nord

Jucătorul zilei la EURO 2016: 16 iunie – Gareth McAuley (Ucraina – Irlanda de Nord)

Gareth McAuley a înscris primul gol al Irlandei de Nord la Campionatul European de Fotbal, devenind al doilea cel mai în vârstă marcator al competiţiei.
Articol scris de David Petre
17 iunie 2016

La 36 de ani şi 194 de zile, Gareth McAuley a devenit al doilea cel mai în vârstă marcator din istoria Campionatului European de Fotbal (după austriacul Ivica Vastić). Şi ce gol pentru jucătorul lui West Bromwich Albion! Poate cea mai mare surpriză înregistrată până acum la EURO 2016, Irlanda de Nord a învins Ucraina şi are şanse decente de calificare în optimile de finală la chiar prima sa participare la turneul final continental.

Purtător al numărului 4, Gareth McAuley a fost unul din stâlpii impenetrabilei defensive nord-irlandeze în acest joc, dar a răspuns prompt şi la celălalt capăt al terenului, reuşind deschiderea scorului cu o superbă lovitură de cap care a trimis mingea peste portarul Pyatov. A fost primul gol al Irlandei de Nord la EURO, după ce pierduse în faţa Poloniei meciul său de debut. Pentru Gareth McAuley a fost doar al 8-lea gol la echipa naţională, dar toate au fost marcate în partide oficiale.



Comentarii