Jamie Ward, Irlanda de Nord
Jamie Ward, Irlanda de Nord

Jamie Ward ameninţă „panzerele” înainte de Irlanda de Nord – Germania: „Să se teamă de noi!”

Mijlocaşul Jamie Ward s-a arătat încrezător în şansele Irlandei de Nord de a obţine un rezultat pozitiv din meciul Germania, programat marţi seara.
Articol scris de Florin Codreanu
20 iunie 2016

Nord-irlandezii au produs o uriaşă surpriză în Grupa C, după ce au învins Ucraina spre surprinderea tuturor specialiştilor. Cotată fără nicio şansă practic la calificarea din grupă, reprezentativa antrenată de Michael O’Neill a întrecut chiar şi aşteptărilor propriilor fani, iar acum, înainte de meciul extrem de interesant contra Germaniei, pare să fi prins şi mai mult curaj.

Ghidaţi de sloganul „Dare to dream” (Îndrăzneşte să visezi), nord-irlandezii au şocat opinia generală după prestaţia extraordinară din jocul împotriva Ucrainei. Efortul impresionant depus de Ward, McGinn et comp, spiritul de sacrificiu şi spiritul de luptă demonstrat, i-au entuziasmat nu doar pe suporterii acestei mici echipe reprezentative ci chiar şi pe jucătorii lui Michael O’Neill. Unul dintre cei mai interesanţi jucători din lotul Irlandei de Nord, Jamie Ward, a prefaţat duelul contra Germaniei, programat pe 21 iunie de la ora 19:00, ora României: „Alergăm foarte mult şi alergăm ca echipa nu fiecare de capul său. Cred că este un detaliu de care Germania ar trebui să se teamă. Suntem o echipă care munceşte foarte mult, nu lăsăm adversarilor timp să se exprime deci cred că pentru o echipa ca Germania, un meci cu noi s-ar putea să reprezinte o experienţă diferită faţă de cele trăite până acum la turneul final” a anunţat Ward.

Mijlocaşul lui Nottingham Forest recunoaşte că echipa sa nu are posibilitatea de a-şi construi jocul prin posesie prelungită şi recunoaşte inclusiv faptul că Irlanda de Nord ar trebui să aibă destul de mult noroc pentru a învinge Germania, campioana Mondială en titre: „Avem probabil cea mai slabă posesie din grupă până acum, dar ştim că nu ne vom domina adversarii cu ajutorul mingii. Plusurile noastre sunt pressingul şi capacitatea de efort, însă uneori nu sunt suficiente aceste două arme pentru a reuşi o mare surpriză. Probabil că avem nevoie de noroc pentru a câştiga în faţa Germaniei, însă vă repet, ei nu au experimentat în această grupă jocul împotriva unor adversari ca noi şi cred că vor avea parte de o mică surpriză marţi” ameninţă Jamie Ward. Irlanda de Nord are după două meciuri jucate în Grupa C doar cu un punct mai puţin decât campioana Mondială Germania şi golaveraj pozitiv, după ce au reuşit să învingă Ucraina cu 2-0.



Comentarii