Ivaylo Petev, selecţionerul Bulgariei la EURO 2016

Ivaylo Petev
Ivaylo Petev
Articol scris de Florin Codreanu

Ivaylo Petev s-a născut pe 9 iulie 1975 în localitatea Lovech din nordul Bulgariei. A fost un mijlocaş central care şi-a petrecut cariera în primele două ligi din ţara sa, îmbrăcând tricoul unor echipe ca Litex Lovech, Spartak Varna, Rodopa Smolyan, Marek Dupnitsa sau Dunav Ruse. Nu a fost niciodată convocat în echipa reprezentativă a Bulgariei, fiind mai degrabă un jucător modest al vecinilor de la Dunăre.

În 1996 Ivaylo şi-a început cariera de fotbalist la juniorii lui Litex Lovech, cea mai puternică echipă din localitatea sa natală. După doi ani în care a fost promovat la echipa mare a clubului, bifând însă doar prezenţe sporadice, mijlocaşul Petev a fost împrumutat la echipele Olympic Teteven şi Spartak Varna. Abia din 1999, Ivaylo a revenit la Litex ca titular, reuşind să adune, până în vara lui 2002, 85 de partide în tricoul „portocaliilor” şi să marcheze de 15 ori. În 2002 s-a transferat la Chernomorets, dar nu a reuşit să se impună din cauza unei accidentari, revenind în 2003, pentru un sezon, la Litex, unde nu s-a mai bucurat însă de statutul de jucător titular.

Sezonul 2003-2004 îl găseşte pe Ivaylo Petev la Spartak Varna, iar un an mai târziu cariera mijlocaşului bulgar cunoaşte o pantă descendentă, fotbalistul ajungând să evolueze în liga secundă până în 2007. Ultimii ani din cariera de fotbalist profesionist îi petrece în tricoul unor formaţii fără nume din fotbalul de la sud de Dunăre, Petev jucând câte un sezon la echipele Trikala, Lyubimets, Marek sau Etar 1924.

În 2009 începe cursurile şcolii de antrenori şi în paralel pregăteşte formaţia Lyubimets 2007, o echipă din sud-estul Bulgariei. După numai un an devine parte integrantă din proiectul Ludogorets Razgrad, echipă născută din ambiţia miliardarului Kiril Domuschiev. În 2010, Petev conduce echipa spre promovarea în prima ligă bulgară şi mai apoi către primele trofee din istoria clubului: două titluri de campioană ale Bulgariei în 2011 şi 2012, o Cupă a Bulgariei şi o Supercupă.

În 2013 părăseşte proiectul Ludogorets şi devine antrenor la celebra Levski Sofia. Aici trăieşte cele mai cumplite momente din cariera sa, întrucât, la conferinţa de presă de prezentare oficială, este agresat şi umilit de către fanii lui Levski Sofia, care au pătruns în sala de conferinţe şi l-au dezbrăcat de tricoul echipei lor favorite, considerând că un fost jucător al lui Litex nu poate antrena Levski. A părăsit după acest eveniment Bulgaria şi a preluat gruparea cipriotă AEL Limassol, echipă pe care a calificat-o în playoff-ul campionatului cipriot. Deşi a condus cea mai mare parte din sezon lupta pentru titlu şi mai apoi a condus şi lupta din playoff, AEL a pierdut campionatul în meciul decisiv din ultima rundă cu APOEL, dar cu toate acestea a prins un loc de Uefa Champions League. Petev a condus echipa către o victorie impresionantă în preliminarii contra celor de la Zenit (1-0 la Limassol), dar a pierdut în manşa retur calificarea în grupele Ligii. Pe banca ciprioţilor Ivaylo a strâns 37 de partide, dintre care a câştigat 24, iar în alte patru a obţinut remize.

Din 1 ianuarie 2015, Ivaylo Petev este noul selecţioner al Bulgariei, preşedintele Federatiei Bulgare de Fotbal, Borislav Mihailov, anunţând înţelegerea cu Petev pentru trei ani de zile. Ivaylo Petev îl înlocuieşte în funcţie pe Lyuboslav Penev.

  • Data naşterii: 9 iulie 1975
  • Naţionalitate: bulgar
  • Cariera de jucător: Litex Lovech, Olympic Teteven, Spartak Varna, Cherno More, Rodopa Smolyan, Dunav Ruse, Marek Dupnitsa, Trikala, Lyubimets 2007, Etar 1924
  • Antrenor la echipe de club: Lyubimets 2007, Ludogorets Razgrad, Levski Sofia, AEL Limassol

Selecţionerii echipelor de la EURO 2016