Gianni Infantino, secretarul general al UEFA,
Gianni Infantino, secretarul general al UEFA,

Infantino: „Euro 2016 va fi o sărbătoare a fotbalului”

Gianni Infantino, secretarul general al UEFA, a discutat despre organizarea Campionatului European 2016 din Franţa
Articol scris de Răzvan Mitacu
13 ianuarie 2016

Gianni Infantino, secretarul general al UEFA, a discutat despre ameninţarea terorismului care planează asupra Campionatului European 2016, precizând că modul de organizare a turneului final din Franţa nu va fi afectat şi că publicul se va putea bucura de fotbal în cele mai bune şi sigure condiţii:

„Privind către viitor, tragerea la sorţi pentru faza grupelor a demonstrat că Franţa este foarte bine pregătită pentru a organiza cel mai important eveniment sportiv din acest an. Cele zece oraşe care vor găzdui turneul final şi stadioanele care vor găzdui cele 51 de meciuri au avut deja parte de definiivarea ultimelor detalii, pentru a ne asigura că se vor ridica la nivelul dispoziţiilor UEFA şi ale aşteptărilor celor peste 2.5 milioane de spectatori. Nu am niciun dubiu asupra faptului că în Franţa vom avea parte de o sărbătoare a fotbalului, iar Euro 2016 se va desfăşura sub un nivel maxim de siguranţă pentru absolut toţi protagoniştii”. – a precizat secretarul general al UEFA.

„Într-un anumit fel putem spune că turneul final al Campionatului European se întoarce acasă. Pe 10 iulie 1960, Uniunea Sovietică învingea Iugoslavia cu scorul de 2-1 după prelungiri, în prima finală a unui Campionat European, care a avut loc pe stadionul Parc des Princes din Paris. După cum putem observa din numele celor două finaliste, Europa era un loc complet diferit în acea perioadă, la fel precum evenimentele de pe 13 noiembrie 2015 de la Paris ne amintesc că astăzi lumea s-a schimbat. Şi totuşi fotbalul va continua să fie o forţă motivatoare pozitivă, o sărbătoare pentru toată lumea, o evadare din realitatea cotidiană care va aduce momente de bucurie întregii lumi.” – concluzionează Gianni Infantino.

Articole pe aceeaşi temă

Comentarii