Eden Hazard, Belgia
Eden Hazard, Belgia

Hazard şi Courtois convocaţi pentru meciul Ţara Galilor – Belgia

Selecţionerul Marc Wilmot a stabilit lotul Belgiei în vederea partidei amicale cu Franţa si a meciului de calificare la EURO 2016 cu Ţara Galilor
Articol scris de Răzvan Mitacu
25 mai 2015

Cei doi jucători ai lui Chelsea, Eden Hazard şi Thibaut Courtois fac parte din lotul Belgiei pentru meciul de calificare la EURO 2016 cu Ţara Galilor, programat a se disputa pe 12 iunie.

Hazard, care recent a fost desemnat cel mai bun fotbalist din Premier League în stagiunea 2014-2015 şi Courtois se numără printre cei 10 jucători din campionatul Angliei convicaţi la naţionala Belgiei. Fundaşul lui Celtic, Jason Denayer, a fost de asemenea inclus în lot, însă căpitanul lui Manchester City, Vincent Kompany, nu va putea evolua din cauza unei suspendări. Kompany a fost eliminat în meciul Israel – Belgia 0-1 din luna martie, la finalul căruia jucătorii lui Marc Wilmot au egalat Ţara Galilor în fruntea clasamentului grupei B.

Belgia va disputa un meci amical cu Franţa pe 7 iunie, înainte de partida de calificare la EURO 2016 cu Ţara Galilor, care va avea loc la Cardiff. Ambele echipe au momentan 11 puncte, însă belgienii deţin statutul de lider al grupei datorită golaverajului superior.

Lotul Belgiei:

Portari: Thibaut Courtois (Chelsea/ENG), Simon Mignolet (Liverpool/ENG), Jean-François Gillet (Catania/ITA)

Fundaşi: Toby Alderweireld (Southampton/ENG), Jason Denayer (Celtic/SCO), Olivier Deschacht (Anderlecht), Nicolas Lombaerts (Zenit St-Petersburg/RUS), Thomas Meunier (FC Bruges), Anthony Vanden Borre (Anderlecht), Jan Vertonghen (Tottenham/ENG)

Mijlocaşi: Nacer Chadli (Tottenham Hotspur/ENG), Kevin De Bruyne (Wolfsburg/GER), Moussa Dembele (Tottenham/ENG), Leander Dendoncker (Anderlecht), Marouane Fellaini (Manchester United/ENG), Radja Nainggolan (AS Roma/ITA), Youri Tielemans (Anderlecht), Axel Witsel (Zenit St-Petersburg/RUS)

Atacanţi: Christian Benteke (Aston Villa/ENG), Yannick Ferreira-Carrasco (Monaco), Eden Hazard (Chelsea/ENG), Romelu Lukaku (Everton/ENG), Dries Mertens (Napoli/ITA), Kevin Mirallas (Everton/ENG), Divock Origi (Lille/FRA)



Comentarii