Gudjon Thordarson, fostul selecţioner al Islandei
Gudjon Thordarson, fostul selecţioner al Islandei

Gudjon Thordarson, fost selecţioner: „Franţa – Islanda înseamnă răzbunare pentru noi”

Gudjon Thordarson, fostul selecţioner al Islandei, spera ca nordicii să se revanşeze în sferturile Euro 2016 cu Franţa după eşecul din urmă cu 17 ani.
Articol scris de Florin Codreanu
29 iunie 2016

Fost selecţioner al Islandei între 1997 şi 1999, Gudjon Thordarson a acordat un interviu Agenţiei France Presse în care a analizat partida din sferturile de finală de la Euro 2016 dintre Franţa şi Islanda. Thordarson s-a aflat pe banca tehnică a islandezilor cu ocazia partidei din octombrie 1999, când pe Stade de France, Islanda a pierdut realmente greu, 2-3 în faţa puternicei reprezentative franceze: „Au avut mare noroc francezii în acea seară. Noi am avut forţa să revenim de la 2-0, abia spre final ne-au învins. Meciul de acum ar fi o răzbunare pentru noi, pentru că în acea seară nu meritam să pierdem, măcar pentru frumuseţea fotbalului în general” spune Gudjon Thordarson.

„Franţa pare speriată, de fapt şi suporterii cred că sunt speriaţi. Sau hai să le zicem, puţin preocupaţi. Şi ştiţi ce? Au şi motive să fie! Această echipă a noastră a demonstrat că este o nucă tare, iar interesul francezilor este foarte mare la acest turneu final să ajungă în finală şi să o câştige. Nu le va fi însă uşor” adaugă Gudjon Thordarson, unul dintre puţinii tehnicieni islandezi care au ajuns să antreneze în afara Islandei. Thordarson a pregătit-o pe Start din Norvegia înainte de a ajunge să antreneze în Anglia echipe precum Stoke City, Notts County, Barnsley sau Crewe Alexandra. Comparativ cu naţionala Angliei, Gudjon Thordarson o vede pe Franţa echipa mai puternică: „Franţa este mai bună decât Anglia, astfel că noi trebuie să jucăm mai bine decât am făcut-o împotriva englezilor. Francezii au o echipă mai echilibrată, atât ofensiv cât şi defensiv. Avem un meci tare complicat, sper să-i facem faţă” anunţă Thordarson.

Fostul selecţioner islandez are 283 de meciuri în cariera sa pe banca echipelor din Anglia şi a câştigat de cinci ori campionatul în ţară, precum şi de patru ori Cupa Islandei: „Anglia nu a avut pasiune în meciul cu noi, trebuiau să ştie că Islanda nu e o surpriză. Noi am învins Olanda de două ori în preliminarii, nu ştiu dacă Anglia putea face asta. Am fost echipa mai bună şi ne-am calificat meritat. E drept că nimeni nu ştia până unde putem merge, turneul a fost un fel de ‘blind date’ pentru noi. Dar islandezii au demonstrat că ştiu fotbal şi că pot lupta împotriva oricui. O ţară întreagă aşteaptă meciul contra Franţei şi îl va aştepta pe străzi. Poate că norocul s-a schimbat de data asta” încheie Thordarson.



Comentarii