Graziano Pelle, Italia
Graziano Pelle, Italia

Graziano Pelle, apt de joc pentru meciul Italia – Suedia

Atacantul Graziano Pelle a revenit la antrenamentele naţionalei Italiei şi va putea evolua în meciul cu Suedia de la Campionatul European 2016.
Articol scris de Răzvan Mitacu
15 iunie 2016

Italia a debutat la Euro 2016 printr-o victorie convingătoare obţinută împotriva reprezentativei Belgiei, pe Stade des Lumières din Lyon, graţie golurilor marcate de Emanuele Giaccherini şi Graziano Pelle, însă bucuria succesului a fost momentan umbrită de preocuparea cauzată de accidentarea atacantului celor de la Southampton, care a acuzat o lovitură la piciorul stâng şi nu s-a putut antrena alături de colegii săi în cursul săptămânii.

Jucătorul în vârstă de 30 de ani a fost supus unor controale medicale detaliate efectuate de staff-ul echipei naţionale, care din fericire pentru Italia au exclus orice complicaţii, astfel că Graziano Pelle a putut reveni la sesiunea de antrenamente de miercuri şi va fi apt de joc în vederea celui de-al doilea meci pe care ‘Squadra Azzurra’ îl va susţine la Campionatul European 2016 din Franţa, contra Suediei, confruntare programată a se disputa vineri, de la ora 16:00, pe stadionul Municipal din Toulouse.

Atacantul celor de la Juventus, Simone Zaza, este principala alternativă pentru selecţionerul Antonio Conte în cazul în care viitorul antrenor al lui Chelsea va decide să îl menajeze pe Pelle la partida cu Suedia din cadrul grupei E de la Euro 2016. Alessandro Florenzi şi Stephan El Shaarawy sunt alţi doi jucători care ar putea începe ca titulari în duelul cu naţionala condusă de pe teren de Zlatan Ibrahimovic, după ce ambii au rămas pe banca de rezerve la meciul cu Belgia. Selecţionerul Antonio Conte a confirmat faptul că va efectua unele modificări în ceea ce priveşte formaţia de start a Italiei, pentru a odihni anumiţi oameni şi a le oferi mai multor jucători şansa de a evolua la turneul final din Franţa.



Comentarii