Gordon Strachan, selecţionerul Scoţiei
Gordon Strachan, selecţionerul Scoţiei

Gordon Strachan: „Scoţia mai speră în calificarea la Euro 2016”

Selecţionerul Scoţiei, Gordon Strachan, nu renunţă la speranţele de calificare la Euro 2016, cu două meciuri înainte de finalul preliminariilor
Articol scris de Răzvan Mitacu
24 septembrie 2015

Selecţionerul Scoţiei, Gordon Strachan, insistă asupra faptului că naţionala sa nu a renunţat la speranţa de a se califica la Campionatul European 2016, deşi şansele Scoţiei au devenit mult mai scăzute după eşecul suferit pe teren propriu, scor 3-2 cu Germania.

O echipă foarte determinată şi agresivă a gazdelor a reuşit să anuleze de două ori avantajul Germaniei, concretizat prin golurile marcate de Thomas Muller, însă in repriza a doua un gol înscris de Ilkay Gundogan a făcut în cele din urmă diferenţa. Înfrângerea, colaborată cu victoria Irlandei contra Georgiei la Dublin, face ca naţionala condusă de Gordon Strachan să aibă acum nevoie de maximum de puncte din ultimele două meciuri şi să spere că Irlanda se va împiedica, pentru a încheia pe locul al treilea şi a merge astfel la barajul de calificare.

Deşi nu a obţinut niciun punct din ultimele două partide din preliminarii, Scoţia păstrează şanse de calificare având în vedere faptul că Irlanda va trebui să mai evolueze cu Germania şi Polonia: „În primul rând vreau să spun că suntem încă în lupta pentru calificare.” – afirmă Strachan – „Eu sunt convins că ne putem califica şi sunt nerăbdător să revenim pe teren pentru ultimele meciuri din cadrul grupei”. Strachan s-a declarat mândru de jocul oamenilor săi în duelul cu Germania: „Au reuşit să facă faţa campioanei mondiale şi au revenit de doua ori pe tabelă. Am demonstrat o evoluţie curajoasă împotriva unor jucători de cel mai înalt nivel, aşasdar cu toţii trebuie să fie mândri de ei. Am fost precum un pugilist care continua să se ridice după fiecare lovitură. Poate că nu am reuşit să avem foarte multe ocazii şi să punem presiune pe adversar, dar am crezut până la final şi am luptat pentru a rămâne în meci. Ultima parte a meciului am jucat cu doi oameni în faţă, dar din păcate nu a fost suficient.” – concluzionează selecţionerul Gordon Strachan.



Comentarii