Joshua Kimmich (Germania), Jan Durica (Slovacia)
Joshua Kimmich (Germania), Jan Durica (Slovacia)

Germania – Slovacia 1-3. Surpriză în meciul amical de la Augsburg

Germania a fost învinsă pe teren propriu de Slovacia, în cadrul unui meci amical în vederea pregătirilor pentru Campionatul European 2016 din Franţa.
Articol scris de Răzvan Mitacu
29 mai 2016

WWK Arena din Augsburg a fost în acestă după amiază gazda penultimului meci amical al campionaie mondiale, Germania, înainte de participarea la Campionatul Eruopean 2016 de luna viitoare. Slovacia a fost adversarul echipei lui Joachim Low, iar selecţionata pregătită de Jan Kozák a încercat şi a reuşit să îşi pună în dificultate mult mai titratul oponent, aflată la rândul ei în ultima parte a perioadei de pregătire în vederea turneului final din Franţa, unde Slovacia a obţinut o calificare impresionantă, cu 22 de puncte acumulate de-a lungul celor 10 partide din preliminarii, clasându-se în spatele campioanei europene în excerciţiu, Spania.

Selecţionerul Joachim Low l-a titularizat pentru acest meci pe portarul celor de la Bayer Leverkusen, Bernd Leno, în faţa unei linii defensive alcătuite din trei jucători: Jérôme Boateng, Antonio Rüdiger, respectiv Joshua Kimmich. Jonas Hector şi Sebastian Rudy au evoluat pe cele două benzi, cu Mario Götze, Sami Khedira şi Julian Draxler pe zona centrală, în timp ce tânărul Leroy Sané s-a aflat în sprijinul mult mai experimentatului atacant Mario Gómez.

De partea cealaltă, selecţionerul Jan Kozák a început cu Matúš Kozáčik în poartă şi un compartiment defensiv format din Peter Pekarík, Martin Škrtel, Dušan Švento, respectiv Ján Ďurica. Juraj Kucka şi Patrik Hrošovský au evoluat la închidere, cu Michal Ďuriš, Vladimír Weiss şi Marek Hamšík în spatele unicului atacant, tânărul Ondrej Duda.

Mai puţin de un sfert de oră au rezistat oaspeţii pe arena din Augsburg, iar Mario Gómez a avut oportunitatea de a aduce campioana mondială în avantaj în minutul 13, când Mario Götze a fost faultat de Juraj Kucka în careu, iar atacantul celor de la Beşiktaş a transformat cu precizie lovitura de la 11 metri, printr-o execuţie în partea dreaptă. Se părea că lucrurile decurg conform aşteptărilor, însă slovacii nu au renunţat să creadă în şansa lor şi au avut o bună ocazie mai întăi la jumătatea reprizei, prin Ondrej Duda, a cărui finalizare a trecut puţin pe lângă poarta nemţilor. Germania îşi putea majora avantajul în minutul 30, la lovitura de cap a lui Götze, înainte ca finalul primei părţi să aducă o surprinzătoare răsturnare de situaţie: Marek Hamsik a restabilit egalitatea în minutul 41, printr-o foarte frumoasă execuţie din afara careului, pentru ca Michal Duris să aducă pe Sloavcia în avantaj la pauză după o lovitură de cap din centrarea lui Vladimir Weiss.

Tinerii Julian Weigl şi Julian Brandt au fost trimişi pe teren de către selecţionerul Joachim Low în debutul părţii secunde, însă cei care au lovit decisiv au fost tot oaspeţii, prin Juraj Kucka, a cărui reluare în urma centrării lui Patrik Hrosovsky din corner l-a învins pe Marc-André ter Stegen, portarul intrat pe teren în startul reprizei a doua. Germania a încercat să reintre în joc şi să pună presiune la poarta lui Kozáčik, însă Julian Draxler şi Mario Götze nu au fost precişi la finalizare. Pe contraatac, oaspeţii ar fi putut să îşi consolideze avantajul de pe tabelă, însă Peter Pekarík şi Marek Hamsik în alte două rânduri nu au concretizat acţiunile de atac în viteză ale unei naţionale care a impresionat pe WWK Arena din Augsburg.

Scor final 1-3 şi Slovacia îşi trece astfel în palmares un succes istoric în faţa campioanei mondiale, a cărei formă oscilantă şi mai ales lipsă de siguranţă în defensivă nu poate să nu reprezinte un motiv de îngrijorare. Patru eşecuri din ultimele şase partide este bilanţul extrem de modest al oamenilor lui Joachim Low, care vor trebui să arate complet diferit la Campionatul European pentru a avea şanse reale de a se implica în lupta la titlu.

Germania va disputa ultima partidă de pregătire înainte de Euro 2016 pe 4 iunie, de asemenea în faţa propriilor suporteri, pe Veltins-Arena din Gelsenkirchen, cu Ungaria, şi va face apoi deplasarea în Franţa pentru confruntările cu Ucraina, Polonia şi Irlanda de Nord din cadrul grupei C de la Campionatul European 2016. De partea cealaltă, Slovacia va evolua în compania Irlandei de Nord în următorul meci amical şi va debuta la turneul final din Franţa pe 11 iunie, cu Ţara Galilor. Rusia, respectiv Anglia vor fi ultimii doi adversari ai oamenilor lui Jan Kozák în grupa D de la Euro 2016.

GERMANIA: B. Leno (46′ M. ter Stegen), J. Hector, J. Boateng (64′ B. Höwedes), A. Rüdiger, J. Kimmich (75′ A. Schürrle), S. Khedira (46′ J. Weigl), S. Rudy, L. Sané, J. Draxler, M. Götze, M. Gómez (46′ J. Brandt)

SLOVACIA: M. Kozáčik, D. Švento, J. Ďurica, M. Škrtel, P. Pekarík, J. Kucka (81′ V. Pečovský), P. Hrošovský (78′ M. Škriniar), V. Weiss, M. Hamšík (85′ J. Greguš), M. Ďuriš (68′ S. Šesták), O. Duda (61′ M. Stoch)



Comentarii