România - Franţa 0-0,  6 septembrie 2011
România - Franţa 0-0, 6 septembrie 2011

Franţa – România, statistica meciurilor precedente

Statistica partidelor anterioare dintre Franţa şi România, înainte de confruntarea directă de la Campionatul European 2016.
Articol scris de Răzvan Mitacu
10 iunie 2016

Franţa şi România s-au întâlnit de 16 ori de-a lungul timpului în toate competiţiile, cu un bilanţ general favorabil francezilor, care s-au impus de şapte ori. Şase rezultate de egalitate şi trei victorii ale ‘tricolorilor’ completează statistica partidelor precedente dintre cele două naţionale. Succesele României au fost însă consemnate în urmă cu multe decenii: 12 iunie 1932 a fost data primului meci amical, încheiat cu scorul de 6-3 pentru România, care de altfel s-a impus şi în următoarea partidă directă, disputată pe 22 martie 1967 (2-1).

Cea mai recentă victorie a ‘tricolorilor’ a fost înregistrată pe 8 aprilie 1972, în confruntarea amicală care a avut loc pe stadionul 23 August din Bucureşti, când golurile marcate de actualul selecţioner, Anghel Iordănescu, respectiv Cornel Dinu, aduceau un succes de prestigiu pentru naţionala pregătită atunci de Angelo Niculescu. Au urmat 11 partide consecutive fără victorie în faţa Franţei, deşi selecţionata ‘Les Bleus’ a avut întotdeauna parte de confruntări dificile împotriva României. O singură victorie pentru francezi din ultimele cinci dueluri directe, reuşită pe 9 octombrie 2010, în cadrul campaniei de calificare la Campionatul European 2012. Loic Remy şi Yoann Gourcuff marcau în ultimele zece minute ale partidei de pe Stade de France şi complicau astfel situaţia naţionalei conduse de Răzvan Lucescu.

Cea mai recentă confruntare directă a avut loc pe 6 septembrie 2011, pe Arena Naţională din Bucureşti, când echipa pregătită de Victor Piţurcă încheia la egalitate, scor 0-0, cu o formaţie a Franţei condusă de pe bancă de Laurent Blanc şi din care făceau parte, printre alţii, Karim Benzema, Franck Ribery sau Eric Abidal.



Comentarii