Franţa - Islanda
Franţa - Islanda

Franţa – Islanda: comparaţie inedită între cele două sfertfinaliste de la Euro 2016

Reprezentativa ţării gazdă, Franţa, se pregăteşte să înfrunte principala surpriză de la Euro 2016, Islanda, în sferturile de finală.
Articol scris de Florin Codreanu
29 iunie 2016

Cotidianul spaniol MARCA a realizat o comparaţie inedită între cele două sfertfinaliste, Islanda şi Franţa, care se vor duela pe 3 iulie pe Saint Denis din Paris. Două echipe reprezentative diferite, două mentalităţi diferite cu posibilităţi diferite, două lumi complet diferite.

Islanda a fost marea revelaţie a turneului francez de până acum, iar confruntarea cu favorita competiţiei, Franţa, ţara gazdă şi una dintre marile forţe ale lumii, ridică un interes deosebit la nivel înalt. Comparaţiile şi glumele n-au încetat să curgă în această perioadă, însă cotidianul spaniol MARCA trasează o realitate extrem de dură asupra diferenţelor dintre cele două ţări. O realitate dură, dar care sporeşte spre maxim meritele deosebite ale islandezilor pentru ceea ce au făcut la acest turneul final. Fotbalul islandez a început să se restructureze de la bază, iar astăzi îşi culege fructele extraordinare. Imaginea miracolului oferit de o ţară cu 300.000 de locuitori este şi mai profundă atunci când veţi citi analiza spaniolilor de la MARCA.

Franţa are în acest moment peste 5 milioane de fotbalişti amatori şi profesionişti la toate nivelurile. Numai numărul fotbalistelor din Franţa depăşeşte cum mult numărul fotbaliştilor din Islanda. Fotbalul feminin francez deţine 77.020 de jucătoare profesioniste şi amatoare…Islanda are un total de 100 de fotbalişti profesionişti şi numai 40 dintre ei trăiesc cu adevărat din fotbal! 7000 de fotbalişti de origine franceză au în schimb salarii decente, ceea ce trebuie să recunoaştem sună ameţitor pe lângă cei 40 de islandezi. Din 2002, în Islanda s-au construit 7 terenuri de fotbal deschise, alte 11 de dimensiuni mai mici şi alte 5 pentru nivel de sală. În total sunt 111 terenuri de fotbal în toată ţară indiferent de dimensiunea lor. În Franţa există nu mai puţin de 10.000 de Şcoli de Fotbal fiecare având minim două terenuri de antrenament şi unul oficial.

Un alt detaliu interesant descoperit de jurnaliştii spanioli: peste 600.000 de copii cu vârste cuprinse între 5 şi 13 ani practică fotbal în Franţa, adică un număr dublu faţă de întreaga populaţie a Islandei! Şi lucrurile nu se opresc aici. Islanda are 185 de antrenori de fotbal în toată ţara la toate nivelurile de vârstă. Prin comparaţie, Franţa atinge în 2016 impresionanta cifră de 32.400 de antrenori licenţiaţi! Familiile copiilor islandezi care se apucă de fotbal începând cu 5 ani, primesc de la stat o subvenţie de 200 de euro. Începând de la 13 ani, islandezii pot juca pe teren mare, până la 10 ani evoluează în echipe de 5×5, iar între 10 şi 12 ani în echipe de 7×7. Interesant este că, în timp ce în Franţa se joacă în fiecare săptămâna peste 30.000 de meciuri de fotbal la toate nivelurile, în Islanda există doar 90 de cluburi şi -atenţie- niciunul nu este profesionist! Fiecare dintre aceste 90 de cluburi au statut de Asociaţie Culturală adică „grassroot”. La nivel de amatori în Franţa în schimb există 17.735 de cluburi, fără să mai amintim că există 31 de ligi regionale pe teritoriul acestei ţări.

Islanda însă a reuşit. Prin organizare, prin ambiţie, prin pasiune, Islanda a reuşit. Ghidată de mintea suedezului Lars Lagerback, această echipă naţională reprezintă partea cea mai frumoasă a fotbalului modern. Fotbalul care nu are nevoie de bani, de răutăţi, de certuri, fotbalul care nu atrage acte de corupţie, şantaj sau şpăgi. Fotbalul, sportul rege, care are nevoie doar de pasiune.



Comentarii