Fatih Terim, selecţionerul Turciei
Fatih Terim, selecţionerul Turciei

Fatih Terim, înainte de meciul Spania – Turcia: „Aştept mai mult de la jucătorii mei”

Selecţionerul Turciei, Fatih Terim, a discutat despre meciul pe care echipa sa îl va disputa cu Spania în cadrul grupei D de la Campionatul European 2016.
Articol scris de Răzvan Mitacu
15 iunie 2016

Pentru Turcia, şansele de a obţine calificarea în rundele eliminatorii de la Campionatul European 2016 au scăzut odată cu eşecul înregistrat la debut, 1-0 contra naţionalei Croaţiei, într-o grupă extrem de dificilă din care mai fac parte Spania şi Cehia. Echipa pregătită de selecţionerul Fatih Terim va trebui acum să obţină un rezultat pozitiv în duelul cu reprezentativa lui Vicente del Bosque pentru a păstra şanse de calificare în optimile de finală:

„Contra Croaţiei am făcut o primă repriză bună şi am avut câteva ocazii de a marca.” – afirmă fostul antrenor al celor de la Galatasaray – „Dar în cele din urmă trebuie să recunoaştem că adversarul nostru a meritat victoria. Croaţia este o naţională foarte puternică, am spus încă de la început că facem parte din cea mai grea grupă, însă ne vom juca şansa până la final. Ne pregătim acum de meciul cu Spania, un meci în vederea căruia aştept mai mult de la jucătorii mei. Nu avem voie să mai pierdem balonul atât de uşor, în special contra unei echipe care este foarte periculoasă atunci când recuperează mingea în jumătatea de teren adversă.” – a continuat selecţionerul echipei naţionale a Turciei, în cadrul unui interviu acordat pentru site-ul haberturk.com.

Întrebat despre sistemul tactic la care va apela pentru meciul împotriva campioanei europene în exerciţiu, programat a se disputa vineri, pe stadionul Allianz Riviera din Nice, Fatih Terim a răspuns: „În prima repriză a meciului contra Croaţiei am jucat într-un sistem 4-3-3, apoi am trecut la un modul 4-2-3-1, dar schimbările nu aduc întotdeauna rezultatele dorite, aşadar este mai puţin important acest aspect. Determinantă va fi atitudinea noastră şi modalitatea în care vom reuşi să jucăm împreună, ca o echipă, pentru a bloca una dintre cele mai puternice naţionale de la Euro 2016.” – a concluzionat selecţionerul Turciei.



Comentarii