Michael Carrick, Anglia
Michael Carrick, Anglia

EURO 2016, ultima șansă pentru Michael Carrick la naționala Angliei

Mijlocașul Michael Carrick nu a evoluat decât un singur meci pentru Anglia la un turneu final de campionat mondial sau european
Articol scris de Răzvan Mitacu
26 martie 2015
Jocul său la mijlocul terenului a fost de fiecare dată consistent și mai ales eficient, însă cariera lui la echipa națională a Angliei nu s-a ridicat niciodată la nivelul așteptărilor. 31 de apariții de-a lungul a 13 ani reprezintă un bilanț surprinzător de modest pentru un jucător care, ajuns la 34 de ani, este cel mai în vârstă fotbalist din lotul convocat de selecționerul Roy Hodgson, dar și jucătorul cu cel mai impresionant palmares la nivel de club, alături de colegul sau de la Manchester United, Wayne Rooney. Este vorba despre Michael Carrick, care pentru Anglia rămâne jucătorul cel mai apropiat de profilul unui mijlocaș precum Andrea Pirlo, Xabi Alonso sau Sergio Busquets. Și totuși Danny Welbeck – mai tânăr cu 10 ani – are mai multe prezențe in tricoul naționalei.Carrick, care foarte multă vreme a stat în umbra lui Steven Gerrard și Frank Lampard, a avut oportunitatea de a evolua o singură dată la un turneu final important, împotriva reprezentativei statului Ecuador, la Campionatul Mondial din 2006. Jucătorul lui Manchester United este astfel conștient de faptul că EURO 2016 reprezintă ultima sa ocazie de a avea o contribuție importantă pe plan internațional:

„Nu aș spune că am regrete” – afirmă Carrick, intervievat în cantonamentul naționalei Angliei – „Au existat momente în care am simțit că poate aș fi meritat o șansă dar au fost preferați alții, însă nu mă plâng. Mă simt norocos să am ocazia de a juca pentru Anglia în orice condiții. Dacă este să compar cariera mea pe plan internațional cu a altora desigur nu pot să nu mă gândesc că aș fi putut realiza mai mult, dar nu dau vina pe niciun antrenor, totul a depins de mine, deoarece în anumite momente eu m-aș fi putut descurca mai bine. Acesta este jocul, am avut și eu șanse de care poate nu am știut să profit. Însă nu am regrete, ci mă concentrez pe ceea ce va urma.”

„Turneul final de vara viitoare este cu siguranță principalul meu obiectiv. Mi-ar face mare plăcere să am posibilitatea de a fi protagonist, iar cel mai important lucru este că ne aflăm într-o poziție foarte bună momentan. La nivel de echipă cu siguranță ne aflăm pe drumul cel bun, semnele sunt încurajatoare. Acum important este să rămânem cu picioarele pe pământ, deoarece mai avem în continuare multe de pus la punct. În ceea ce mă privește sper să pot avea o contribuție decisivă la acest pracurs și la turneul final de anul viitor.” – precizează mijlocașul englez.

Michael Carrick nu a putut evolua în aproximativ jumătate dintre meciurile de Premier League disputate de Manchester United în acest sezon, din cauza unor probleme medicale, însă United a pierdut doar una dintre cele 15 partide în care Carrick a jucat, o statistică semnificativă pentru importanța experienței și a siguranței pe care mijlocașul englez o aduce în jocul echipei. Iar selecționerul Roy Hodgson va spera acum ca Michael Carrick să poată avea același impact și pentru Anglia începând chiar de la meciul cu Lituania care va avea loc vineri seara pe stadionul Wembley.



Comentarii