Didier Deschamps, selecţionerul Franţei
Didier Deschamps, selecţionerul Franţei

Deschamps: „EURO 2016, o oportunitate imensă pentru Franţa”

Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, a analizat perioada de pregătire a echipei sale, în vederea Campionatului European din 2016
Articol scris de Răzvan Mitacu
30 aprilie 2015

În calitate de gazdă a Campionatului European 2016, Franţa nu este nevoită să îşi obţină calificarea la turneul final de anul viitor, însă aspectul mai puţin pozitiv este reprezentat de lipsa unor meciuri cu miză importantă de-a lungul perioadei care precede EURO 2016.

Selecţionerul Franţei, Didier Deschamps, consideră totuşi că absenţa partidelor oficiale nu va afecta programul de pregătire al echipei, deoarece posibilitatea de a disputa un turneu final de Campionat European pe teren propriu reprezintă o oportunitate imensă pentru oricine: „Desigur, ne dorim să câştigăm şi jucăm mereu la victorie, indiferent dacă rezultatul nu contează.” – a declarat Deschamps, în cadrul unui interviu acordat pentru RTL – „Avem în total 14-15 meciuri amicale şi până acum am pierdut două confruntări, cu Germania şi Brazilia, în faţa unor adversari foarte puternici. Motivaţia în rândul echipei este foarte mare, deoarece toată lumea este conştientă de faptul că EURO 2016 este o ocazie imensă pentru Franţa.”

Paul Pogba este unul dintre cei mai urmăriţi jucători din Europa, după un sezon de excepţie la Juventus, astfel că selecţionerul francez va spera ca forma bună a mijlocaşului să continue şi în stagiunea viitoare, pentru a fi unul dintre oamenii de bază din echipa Franţei la EURO 2016: „Are doar 22 de ani şi în continuare foarte multe posibilităţi de a-şi îmbunătăţi jocul. Trebuie să vedem cum se va dezolta, poate să marcheze şi mai mult şi poate să devină mai bun pe faza de apărare. Trebuie să joace cu mai multă agresivitate, dar fără să piardă din calităţile sale.” – precizează Deschamps, care a discutat inclusiv despre viitorul lui Pogba: „Se află la un club mare şi dacă va pleca va ajunge la un alt club important, toate marile echipe sunt interesate de el. Vom vedea ce se va întâmpla, din punctul meu de vedere important este să se impună şi să evolueze cu continuitate.”



Comentarii