Vicente del Bosque, Spania
Vicente del Bosque, Spania

Del Bosque intenţionează să se retragă după Euro 2016

Selecţionerul Spaniei, Vicente del Bosque, a confirmat că îşi va încheia activitatea profesională la finalul Campionatului European din 2016
Articol scris de Răzvan Mitacu
6 ianuarie 2016

Selecţionerul echipei naţionale a Spaniei, Vicente del Bosque, a confirmat intenţiile sale de a se retrage din activitate la finalul Campionatului European de vara viitoare. Fostul antrenor al celor de la Real Madrid, în vârstă de 64 de ani, a condus Spania către succesul de la Campionatul Mondial din 2010, iar apoi la parcursul triumfător de la Euro 2012:

„Momentul retragerii mele este aproape. Dacă totul va decurge conform planului, Euro 2016 va fi capătul de drum. Sunt o persoană care face parte din Federaţie, aşadar va trebui să discut cu ei înainte de a lua o decizie finală, dar în mare parte lucrurile se îndreaptă către această direcţie. Ar fi o performanţă istorică să ne impunem la Euro 2016 şi cel mai bun mod pentru mine de a-mi încheia activitatea profesională.” – a declarat selecţionerul naţionalei iberice.

Spania este dublă campioană europeană după ce a câştigat inclusiv turneul final din 2008, sub comanda lui Luis Aragones, predecesorul lui Vicente del Bosque, iar o nouă victorie la Euro 2016 ar face ca Spania să devină cea mai de succes naţională europeană, cu un al patrulea trofeu în total.



Comentarii