Dejan Lovren, Croaţia
Dejan Lovren, Croaţia

Dejan Lovren nu acceptă un statut de rezervă la Euro 2016

Fundaşul central al lui Liverpool, Dejan Lovren, cere garanţii în ceea ce priveşte un post de titular în echipa Croaţiei de la Euro 2016
Articol scris de Răzvan Mitacu
13 aprilie 2016

Fundaşul central al celor de la Liverpool, Dejan Lovren, a fost implicat într-un episod care a dus la deteriorarea relaţiilor sale cu selecţionerul Ante Cacic, la meciul amical disputat cu Ungaria pe 26 martie, când a fost acuzat că a plecat de la încălzire fără a avea acordul antrenorilor, deşi apărătorul în vârstă de 26 de ani insistă că nu este vinovat.

Dejan Lovren a refuzat să facă un pas înapoi şi a precizat într-o manieră categorică faptul că dacă nu va fi considerat un titular la Euro 2016 ar putea alege să nu facă deplasarea cu echipa naţională în Franţa. De asemenea, jucătorul a pus la îndoială metodele de încălzire puse în practică de selecţionerul Ante Cacic: „Nu îmi voi cere scuze, deoarece nu am făcut nimic greşit. Voi merge în Franţa pentru a fi considerat un titular sau nu voi merge deloc.” – a declarat Lovren, citat de publicaţia Sportske Novosti.

„Mă deranjează de fiecare dată când ziarele publică doar jumătate de adevăr. Aşadar preparatorul fizic mi-a spus să mă duc şi să mă încălzesc timp de 10-15 minute. Am spus OK şi m-am dus să efectuez încălzirea, iar după ce au trecut cele 15 minute am rămas acolo puţin, însă era frig, aşadar m-am întors pe bancă pentru a-mi lua o geacă. Preparatorul fizic a venit la mine şi m-a întrebat de ce m-am întors pe bancă. I-am răspuns că cele 10-15 minute au trecut, iar el s-a dus la Cacic şi i-a spus acest lucru..Niciun antrenor din lume nu face o astfel de încălzire, la Liverpool după 15 minute ori eşti trimis pe teren ori te întorci pe bancă.” – a concluzionat Dejan Lovren.

Croaţia face parte din grupa D de la Euro 2016, unde va înfrunta Spania, Turcia şi Cehia pentru o calificare în fazele eliminatorii ale competiţiei din Franţa.



Comentarii