David Silva, Spania
David Silva, Spania

David Silva speră să fie apt de joc pentru debutul Spaniei la Euro 2016

David Silva va face tot posibilul pentru a reveni într-o formă fizică bună înainte de primul meci al Spaniei la Campionatul European 2016.
Articol scris de Răzvan Mitacu
24 mai 2016

Mijlocaşul ofensiv în vârstă de 30 de ani al lui Manchester City şi al Spaniei, David Silva, îşi propune să fie disponibil şi într-o formă fizică optimă pentru primul meci de la Campionatul European 2016, programat pe 13 iunie la Toulouse, cu Cehia, în tentativa Spaniei de a lupta pentru câştigarea celui de-al treilea titlu european consecutiv.

Fostul jucător al Valenciei nu a avut parte de un sezon foarte bun din punctul de vedere al situaţiei medicale, fiind nevoit să lipsească la mai multe meciuri de-a lungul stagiunii recent încheiate, iar prezenţa sa la partida cu Cehia este momentan pusă sub semnul întrebării, deşi David Silva a precizat că va face tot posibilul pentru a fi pe teren: „Acum mă simt bine şi sper să fiu pregătit pentru primul meci. Nu ştiu sigur dacă voi putea juca, dar în acest moment impresia este una pozitivă.” – a declarat mijlocaşul spaniol, în cadrul unui interviu acordat pentru cotidianul Marca.

Silva s-a confruntat cu o serie de probleme musculare şi nu a putut evolua constant pentru Manchester City, dar a fost inclus de către selecţionerul Vicente Del Bosque în lotul provizoriu al jucătorilor convocaţi pentru Euro 2016. Având 96 de apariţii în tricoul echipei naţionale, turneul final din Franţa poate reprezenta pentru David Silva oportunitatea ideală de a atinge cota a 100 de prezenţe pentru Spania: „Sunt încântat de perspectiva de a ajunge la 100 de meciuri disputate în echipa naţională. Este un număr foarte frumos, de care sunt mândru.” – a adăugat jucătorul care se pregăteşte să participe la cel de-al cincilea turneu final, după participările la UEFA Euro 2008, Campionatul Mondial 2010, UEFA Euro 2012 şi Campionatul Mondial din 2014. Ultima sa apariţie pentru Manchester City în Premier League a avut loc pe 23 aprilie, într-un meci disputat pe teren propriu cu Stoke City şi câştigat cu scorul de 4-0.



Comentarii