Constantin Budescu, România
Constantin Budescu, România

Daniel Isăilă explică neconvocarea lui Budescu pentru Euro 2016

Daniel Isăilă, unul dintre secunzii lui Anghel Iordănescu, a discutat despre absenţa lui Constantin Budescu de la Campionatul European 2016.
Articol scris de Răzvan Mitacu
15 mai 2016

Unul dintre cele mei dezbătute subiecte în ceea ce priveşte participarea României la Campionatul European 2016 din Franţa a fost necesitatea şi importanţa prezenţei în lot a lui Constantin Budescu. Deşi s-a dovedit unul dintre cei mai buni jucători din campionatul intern, în prima parte a stagiunii la Astra Giurgiu, pentru care a marcat opt goluri în 18 meciuri, mijlocaşul ofensiv nu a fost convocat constant de-a lungul campaniei de calificare la Euro 2016. Doar insistenţele suporterilor şi mai ales cele ale mass-media au făcut ca fostul jucător al Astrei să fie titular în partida disputată în Insulele Feroe, când Budescu a marcat de două ori şi a asigurat astfel calificarea echipei naţionale la Euro 2016.

Însă odată cu transferul în liga a doua chineză, la Dalian Yifang, jucătorul în vârstă de 27 de ani nu a mai intrat în circuitul naţionale, iar confirmarea absenţei sale de la Campionatul European din Franţa a venit în momentul oficializării listei celor 28 de jucători convocaţi pentru ultimul stagiu de pregătire înainte de turneul final din Franţa.

Daniel Isăilă, unul dintre colaboratorii selecţionerului Anghel Iordănescu la echipa naţională, a explicat decizia ca Budescu să nu fie inclus pe lista preliminară: „Eu am ţinut permanent legătura cu jucătorul, i-am explicat că prima condiţie necesară pentru selecţie este ca el să fie sănătos şi să evolueze constant, însă el nu a mai jucat de peste o lună de zile. El nu este sănătos în acest moment şi din păcate suferă de o pubalgie cu care se chinuie de foarte multă vreme. Din câte am înţeles, va avea nevoie să fie supus unei intervenţii chirurgicale.” – a declarat Daniel Isăilă.

România face parte din grupa A de la Campionatul European 2016, unde va înfrunta Franţa, Albania şi Elveţia.



Comentarii