Play-off EURO 2016, 17 noiembrie 2015, ora 21:45
Danemarca
Danemarca
2 - 2
Suedia
Suedia

Yussuf Poulsen 81
Jannik Vestergaard 90+1
 
Zlatan Ibrahimović 19
Zlatan Ibrahimović 76
Suedia sărbătoreşte calificarea la EURO 2016
Suedia sărbătoreşte calificarea la EURO 2016

Danemarca – Suedia 2-2. Zlatan Ibrahimovic duce Suedia la EURO 2016

Suedia a obţinut calificarea la EURO 2016 după o remiză la Copenhaga, la capătul unui joc în care danezii au marcat două goluri pe final.

Într-un interval de zece zile după ce a declarat „fotbalul suedez sunt eu” cu ocazia primirii pentru a zecea oară a trofeului ce se acordă celui mai bun jucător din ţara sa, Zlatan Ibrahimovic a demonstrat încă o dată că îngâmfarea sa legendară este bine fundamentată şi a fost într-adevăr omul numărul unu al naţionalei Suediei în ambele manşe ale dublei cu Danemarca din playoff-ul de calificare la EURO 2016. Fără gol împotriva rivalei din sud în şapte meciuri precedente, Zlatan a punctat de trei ori în baraj şi promite acum să fie una din atracţiile turneului final din Franţa. Cele două reuşite ale sale pe Parken din Copenhaga au asigurat Suediei liniştea calificării în ciuda insistenţei ofensive a danezilor, iar Ibra termină preliminariile pe locul doi în clasamentul golgeterilor, depăşit doar de Robert Lewandowski, cel care însă a marcat 6 din cele 13 goluri în faţa neexperimentatei Gibraltar.

La Copenhaga, Suedia a făcut un meci matur şi inteligent. S-a apărat aproape perfect până spre final, chiar dacă cele două goluri marcate de danezi în ultimele zece minute ar putea induce o altă impresie, însă ele au venit când calificarea era deja decisă şi trupa galben-albastră şi-a permis prematur relaxarea, după un duel aprig, atât fizic cât mai ales mental. Danemarca a presat necontenit, din primul până în ultimul minut, însă în prea puţine momente ale jocului a avut motive să spere că va putea întoarce în favoarea sa soarta calificării. Suedia a stat ordonat în propria jumătate, a blocat complet culoarul central şi a respins fără mari probleme centrările venite din benzi, făcând inutilă posesia mult mai bună a adversarului.

După un final bun făcut echipa sa în tur, selecţionerul danez a început duelul de pe Parken cu toţi cei trei jucători care intraseră la Stockholm pe parcursul întâlnirii. L-a păstrat însă în formula de start pe vârful împins Nicklas Bendtner, slab şi în acest meci cum a fost în toată campania, în care a reuşit să marcheze doar de două ori. Cele mai multe dintre mingile trimise spre el au întâlnit fie defensiva suedeză fie o zonă liberă, astfel că Danemarca a avut mari dificultăţi încă din start în a-şi crea situaţii clare de gol. A primit totuşi plocon o mare oportunitate în minutul 7, atunci când Poulsen a deviat meşteşugit o minge centrară de Jorgensen din corner şi Kim Kallstrom a avut o încercare dubioasă de respingere, trimiţând mingea în propria transversală.

Cu avantajul de un gol luat în meciul tur şi cu convingerea exprimată de Zlatan Ibrahimovic că „golul marcat de ei la Solna nici nu contează”, Suedia nu a avut mare preocupare pentru a ieşi din propria jumătate, dar atunci când a făcut-o a muşcat mortal: era minutul 20 când galben-albaştrii au obţinut o lovitură de colţ, Ibra l-a păcălit pe Kjaer şi s-a desprins din marcajul acestuia şi a deviat imparabil la colţul lung pentru 0-1. Tot el putea să pecetluiască soarta calificării încă din minutul 27 când a fost lăsat singur cu portarul Jesper Schmeichel, dar acesta a strâns la timp picioarele şi a împiedicat golul al doilea. Suedia a mai avut un moment bun până la pauză, generat tot de Ibrahimovic, a cărui centrare a fost respinsă defectuos de Daniel Agger însă mingea s-a dus, spre norocul gazdelor, peste poartă.

Repriza a doua a început unidirecţional, cu Danemarca într-o ofensivă nederanjată dar şi ineficientă. Abia în minutul 72 a apărut prima ocazie importantă la poarta lui Isaksson, când mingea aruncată lung de la margine de Agger a ajuns într-o zonă liberă la Eriksen dar şutul său a fost deviat de Larsson la câţiva centimetri de propria poartă. Şi cum ocaziile de multe ori se răzbună, Ibra a făcut 2-0 patru minute mai târziu dintr-o lovitură liberă magistral executată.

Cu un necesar de patru goluri în ultimul sfert de oră şi cu un adversar redutabil în faţă, Danemarca a mai jucat doar pentru onoare. Golurile lui Poulsen (81) şi Vestergaard (91) au reuşit să restabilească remiza şi să îl ferească pe legendarul selecţioner Morten Olsen de o înfrângere la ultimul meci oficial pe banca echipei pe care o conduce fără întrerupere din anul 2000. Suedia a fost mai bună în aceasta dublă manşă şi merge meritat la EURO, iar danezii vor avea puţine să îşi reproşeze după aceste ultime două jocuri, însă vor regreta faptul că nu au putut să termine decât pe locul 3 o grupă preliminară de doar cinci echipe, dintre care Serbia a avut şi o penalizare de trei puncte.



Statisticile meciului

 
59
Posesie
41
 
 
19
Total şuturi
6
 
 
6
Pe poartă
4
 
 
7
Afară
2
 
 
6
Blocate
0
 
 
0
Bare
0
 
 
11
Cornere
5
 
 
3
Offside
1
 
 
3
Galbene
2
 
 
0
Roşii
0
 
 
8
Faulturi
16
 
 
411
Total pase
233
 
 
344
Completate
160
 

Filmul meciului

 
11'
Pierre Bengtsson
 
19'
Zlatan Ibrahimović
(Kim Källström)
Michael Krohn-Dehli
(Thomas Delaney)
46'
 
Riza Durmisi
51'
 
Yussuf Poulsen
58'
 
Morten Rasmussen
(Nicklas Bendtner)
60'
 
 
69'
Gustav Svensson
(Kim Källström)
 
70'
Sebastian Larsson
 
76'
Zlatan Ibrahimović
Pierre Højbjerg
77'
 
 
81'
Oscar Hiljemark
(Sebastian Larsson)
Yussuf Poulsen
(Riza Durmisi)
81'
 
Jannik Vestergaard
(Riza Durmisi)
84'
 
 
86'
Robin Olsen
(Pierre Bengtsson)
Jannik Vestergaard
(Christian Eriksen)
90'+1
 

Echipele de start

1
5
4
3
6
17
23
19
10
20
11
19
10
7
8
9
6
2
15
4
17
1

Comentarii pe marginea meciului Danemarca - Suedia