Wes Hoolahan
Wes Hoolahan

Cu sau fără Wes Hoolahan în unsprezecele de start al jocului Italia – Irlanda?

Presa din Irlanda consideră că folosirea lui Wes Hoolaham în trei jocuri internaţionale într-un interval de doar 9 zile ar putea fi peste putinţa sa.
Articol scris de David Petre
21 iunie 2016

Irlanda a provocat una din primele surprize ale turneului final EURO 2016 când a remizat cu Suedia în primul meci din faza grupelor, iar omul său numărul unu în acel joc a fost mijlocaşul de 34 de ani al lui Norwich, Wes Hoolahan. Ignorat în cea mai mare parte a mandatului lui Giovanni Trapattoni, Wes a fost convocat încă de la primul meci al selecţionerului Martin O’Neill, devenind între timp unul din oamenii de bază ai acestuia. Este astfel lesne de înţeles că a prins unsprezecele de start în ambele jocuri disputate de insulari la actualul turneu final, însă presa de la Dublin se întreabă dacă este pregătit să joace ca integralist şi în cel de-al treilea meci, întâlnirea cu Italia, programată miercuri seară de la ora României 22.00.

„Marea întrebare este dacă O’Neill va miza pe Hoolahan încă din start. De când a devenit un obişnuit şi, ulterior, un om de bază în naţionala Irlandei, a existat o percepţie că fizicul nu i-ar permite un randament maxim în jocuri consecutive. În cazul de faţă, comprimarea a trei jocuri internaţionale de mare importanţă într-un interval de doar nouă zile ar putea fi peste putinţa sa”, se arată într-un material din Irish Times, chiar dacă însuşi jucătorul a declarat că se simte bine şi se antrenează la fel ca toţi ceilalţi componenţi ai lotului.

Providenţial în primul meci, Wes Hoolahan a fost pierdut într-o echipă ştearsă a Irlandei în jocul doi, înfrângerea la scor în faţa Belgiei. Jucătorul lui Norwich crede însă că cele trei goluri primite de echipa sa în repriza secundă nu vor afecta moralul lotului şi că Irlanda are puterea să se regăsească în meciul cu o Italie deja calificată în optimile de finală de pe primul loc al grupei.

Belgia este o echipă foarte bună, una dintre cele mai bune din lume în acest moment. Nu este o ruşine că am pierdut, chiar dacă scorul a fost sever. Nu ne permitem însă să privim înapoi, ci trebuie să ne concentrăm la meciul împotriva Italiei, unul mult mai important. În preliminarii am pierdut cu Polonia la Poznan, dar apoi am triumfat în faţa Bosniei la baraj. Au fost momente de cădere, dar jocurile următoare au fost bune şi am obţinut rezultatele de care aveam nevoie, aşa cum şi acum avem nevoie în faţa Italiei”, a declarat jucătorul.

După înfrângerea cu Belgia, selecţionerul O’Neill a dat timp liber elevilor săi, iar Hoolahan crede că ieşirea din cantonament a fost de bun augur: „Ne-am relaxat puţin. Am fost în Paris la o cafea şi am avut timp să ne liniştim. A fost bine că am ieşit dintr-un mediu închis în care suntem deja de două săptămâni. Ne-am plimbat pe Champs Élysées şi am avut chiar posibilitatea să intrăm în câteva magazine pentru a face cumpărături, apoi am fost la Turneul Eiffel. Nu am fost urmăriţi de presă, nu ne-a oprit nimeni pentru întrebări, am avut timp doar pentru noi şi acesta este un lucru bun”.

Cu un punct în grupă şi golaveraj 1-4 după primele două jocuri, Irlanda este obligată să câştige meciul cu Italia pentru a spera la calificarea în optimile de finală. Ar putea fi avantajată de faptul că adversara sa nu mai poate pierde prima poziţie în clasament şi este de aşteptat să menajeze o parte din jucătorii de bază.

Italia şi Irlanda s-au întâlnit şi în ultimul meci din grupele EURO 2012, încheiat cu victoria Italiei cu scorul de 2-0 prin golurile lui Cassano şi Balotelli. Cronica acelui joc poate fi recitită AICI, iar rezumatul video poate fi urmărit AICI.



Comentarii