Claudio Ranieri, demis din funcţia de selecţioner al Greciei
Claudio Ranieri, demis din funcţia de selecţioner al Greciei

Claudio Ranieri, demis de la naţionala Greciei după dezastrul din preliminariile EURO 2016

Preşedintele federaţiei elene, Giorgos Sarris, a decis să renunţe la serviciile italianului, şansele Greciei pentru EURO 2016 fiind compromise.
Articol scris de Marius Adomnicăi
17 noiembrie 2014

La zece ani de la câştigarea Campionatului European de Fotbal 2004 şi la doar câteva luni de la calificarea în optimile Campionatului Mondial, Grecia a înregistrat poate cea mai ruşinoasă înfrângere din istorie. Eşecul de pe teren propriu în faţa Insulelor Feroe a însemnat picătura care a umplut paharul, răbdarea de care s-a bucurat Claudio Ranieri din partea federaţiei elene, neaşteptată de altfel, ajungând la final.

Parcursul fără victorie în cele patru meciuri ale preliminariilor EURO 2016 are mai multe explicaţii. Prima şi cea mai importantă e decizia luată de Ranieri şi de echipa sa tehnică de a restructura din temelii lotul Greciei. Nu mai puţin de 38 de jucători au fost convocaţi pentru acest start de campanie, presa elenă acuzând preşedinţii de cluburi că şi-au impus punctul de vedere, ei fiind factorii de presiune în deciderea lotului pentru fiecare din meciuri.

Lipsa de omogenitate generată de numărul mare de jucători noi a fost accentuată şi de retragerea a doi piloni ai echipei naţionale, Kostas Katsouranis şi Giorgos Karagounis. Cum nimeni nu şi-a asumat răspunderea de a le prelua rolul, atitudinea generală în rândul jucătorilor a părut mai degrabă una lipsită de entuziasm şi motivaţie.

Claudio Ranieri va mai conduce selecţionata elenă până miercuri, atunci când se va afla pe bancă la amicalul dintre Grecia şi Serbia. După aceea contractul va fi reziliat, dar preşedintele Giorgos Sarris a dat asigurări că despăgubirile vor fi în funcţie de capacităţile financiare ale federaţiei şi nu de pretenţiile italianului. Precizarea vine în contextul în care Ranieri a devenit faimos de ceva vreme  mai degrabă pentru sumele primite la concedieri (12 milioane de euro în 12 ani) decât pentru performanţele sale manageriale.



Comentarii