Gareth Bale, Ţara Galilor
Gareth Bale, Ţara Galilor

Bale, singurul din primii 10 golgheteri ai preliminariilor care confirmă şi la turneul final

Galezul Gareth Bale este singurul dintre cei mai buni 10 marcatori din preliminarii care a marcat şi a turneul final al Campionatului European 2016.
Articol scris de Florin Codreanu
27 iunie 2016

Gareth Bale este singurul fotbalist dintre cei mai buni zece marcatori din preliminariile Euro 2016, care-şi confirmă statutul şi după începerea turneului final. Starul galezilor a ocupat locul 6 în clasamentul final al golgeterilor din preliminarii la egalitate cu alţi patru fotbalişti, după ce a reuşit să înscrie de 7 ori pentru Ţara Galilor. Bale este însă singurul care confirmă şi la Euro 2016, unde în patru meciuri ale Ţării Galilor a marcat de trei ori şi a pasat o dată decisiv colegilor săi. Ceilalţi golgheteri ai preliminariilor însă, au dezamăgit crunt până în acest moment.

Primul nume este cel al lui Robert Lewandowski, golgeterul Poloniei în preliminarii cu 13 goluri. Super atacantul lui Bayern Munchen nu a reuşit să înscrie nici măcar o dată la turneul final în patru meciuri jucate pentru reprezentativa lui Adam Nawalka. Zlatan Ibrahimovic este următorul pe listă. Suedezul a punctat de 11 ori în preliminariile Campionatului European pentru Suedia, dar n-a reuşit să spargă gheaţă la Euro 2016, unde a dezamăgit. Nici al treilea golgheter al preliminariilor n-a reuşit să puncteze măcar o dată la Euro 2016. Este vorba despre neamţul Thomas Muller, titular în toate meciurile Germaniei la Euro, dar fără gol înscris. În preliminarii punctase de 9 ori!

Edin Dzeko nu s-a calificat la Euro 2016, Bosnia pierzând şansa participării la turneul final în urma barajului, în timp ce rusul Artem Dzyuba, autor a 8 goluri în preliminarii n-a reuşit nici el să înscrie nici măcar o dată la turneul final din Franţa. Nici Marc Janko nu a impresionat la turneul final, deşi în preliminarii marcase de 7 ori pentru reprezentativa Austriei. În trei meciuri din grupe, Janko nu a punctat niciodată pentru austrieci şi a plecat acasă alături de coechipierii săi. Wayne Rooney este oarecum sacrificatul de serviciu al sistemului marca Roy Hodgson, dar chiar şi-aşa în preliminarii englezul a punctat tot de şapte ori. La Euro 2016 în trei meciuri jucate nu bifăm nicio reuşită pentru starul lui Manchester United. Dacă scoţianul Steven Fletcher n-a mai ajuns la Euro deşi în preliminarii a fost între cei mai buni marcatori ai ţării sale, nord-irlandezul Kyle Lafferty a ajuns. N-a impresionat, deşi în grupa României a punctat de şapte ori şi a jucat un rol extrem de important în calificarea nord-irlandezilor la turneul final. La Euro 2016 însă, Lafferty nu a înscris niciodată şi după patru meciuri a plecat împreună cu ai săi coechipieri acasă.

Aşadar Gareth Bale (3 goluri şi o pasă de gol la Euro) rămâne singurul dintre primii 10 marcatori din preliminariile Euro 2016 care a reuşit să confirme aşteptările şi la turneul final din Franţa. Ba chiar, singurul dintre aceşti eroi ai preliminariilor care a marcat la turneul final din Franţa 2016!



Comentarii