Croaţia şi Portugalia se întâlnesc în optimile EURO 2016
Croaţia şi Portugalia se întâlnesc în optimile EURO 2016

Analiza optimilor de finală la EURO 2016: Croaţia – Portugalia

Croaţia - Portugalia este a treia optime de finală de la EURO 2016 şi se joacă sâmbătă, 25 iunie, de la ora 22.00.
Articol scris de Florin Codreanu
23 iunie 2016

Al treilea meci al zilei de sâmbătă, Croaţia – Portugalia pare al doilea meci ca nivel de atractivitate după derby-ul optimilor, Italia – Spania. Jocul dintre croaţi şi portughezi se va juca sâmbătă, 25 iunie de la ora 22:00 ora României, pe stadionul din Lens. Partida va opune două echipe care au lăsat impresii diferite până în acest moment al competiţiei: Croaţia o echipa sigură, echilibrată şi valoroasă, care a câştigat grupa Campioanei Europene, Spania…şi Portugalia, singura echipă calificată în faza optimilor de finală fără victorie într-o grupă cu Ungaria, Islanda şi Austria.

Cele două formaţii au mai jucat de trei ori în meciuri oficiale, dar atenţie: toate aceste trei meciuri au fost câştigate de portughezi! Chiar la Euro, în urmă cu 20 de ani, Figo, Rui Costa sau Joao Pinto eliminau Croaţia după un categoric 3-0. Această statistică nu o face însă favorită pe Portugalia şi nici nu răpeşte şansele Croaţiei. La această ediţie a turneului final, calculele hârtiei inversează oarecum favoritele.

Parcursul de la Euro 2016

Portughezii au tremurat serios pentru calificarea din grupă. E drept, n-ar fi meritat să o piardă. Portugalia şi-a creat în primele trei jocuri de la Euro 2016 aproape 70 de acţiuni de poartă şi în toate meciurile a atins o posesie de minim 60%. Numai Cristiano Ronaldo a ratat în jocurile cu Islanda, Austria şi Ungaria 13 oportunităţi de gol. Ceea ce evidenţiază faptul că jocul Portugaliei nu este unul rău, dar… subliniază şi că îi lipseşte ceva. Portugalia a înregistrat trei remize în Grupa F, trecând de la 1-1 cu Islanda la 0-0 cu Austria şi la un spectaculos 3-3 cu Ungaria. Croaţia în schimb a câştigat grupa din care a făcut parte deşi n-a avut o misiune uşoară. Victorii cu Spania şi Turcia şi un egal contra Cehiei după ce la un moment dat croaţii aveau 2-0. Un parcurs excelent care sperie şi ameninţă Portugalia.

Favorita noastră

Este unul dintre cele două meciuri ale optimilor în care e foarte greu să alegi o echipă care crezi că va merge mai departe. Portugalia suferă din punct de vedere defensiv, acolo unde cuplul de fundaşi centrali adună împreună 71 de ani. Suferă şi la mijlocul terenului, o zonă unde Croaţia a excelat la acest turneu final. Ba chiar, pare să sufere şi în atac, pentru că încă duce lipsa unui „9” de calitate. Croaţii îl au. Îl cheamă Mario Mandzukic şi poate face diferenţa. Croaţii au şi stabilitate defensivă şi un mijloc impunător, care face excelent ambele faze de joc. Pentru lusitani, acea zonă a centrului terenului va fi o mare problemă, mai ales dacă Luka Modric va fi recuperat în timp util. Duelul va fi cu atât mai interesant cu cât cele două naţionale au o sumedenie de staruri în lot. Ne ferim să oferim un pronostic exact, dar la ceea ce s-a întâmplat până acum cu cele două formaţii la Euro 2016, Croaţia pare să aibă prima şansă la calificarea în sferturile de finală.



Comentarii